8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă îi felicită pe marinari de Ziua Marinei

Dăncilă îi felicită pe marinari de Ziua Marinei

”Ziua Marinei Române, 15 august, este o sărbătoare cu semnificaţie deosebită atât pentru marinarii militari şi civili, constructorii navali şi lucrătorii portuari, cât şi pentru întreaga Românie. Astăzi, cu prilejul prăznuirii Adormirii Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor, ne amintim de eroii marinari căzuţi la datorie, ale căror nume stau scrise pe „Crucea marinarilor”, monument amplasat pe faleza din Constanţa, aproape de marea pe care au iubit-o atât de mult.Îi salutăm cu preţuire pe veteranii marinari, a căror experienţă reprezintă fundamentul succeselor generaţiei actuale, dar şi o sursă de inspiraţie pentru elevii şi studenţii care se pregătesc pentru o carieră în domeniu”, afirmă premierul în mesaj.

Ea mulţumeşte marinarilor care ne reprezintă în misiunile interne şi internaţionale, manifestând loialitate şi respect faţă de tricolor, oriunde s-ar afla, promovând prestigiul României în lume şi precizează că implicarea marinarilor români în numeroase exerciţii internaţionale (Sea Shield, Sea Breeze sau Saber Guardian) şi participarea la marşuri de instrucţie în Marea Neagră şi Marea Mediterană fac cinste României şi sunt apreciate de aliaţii noştri.

Dăncilă spune că ne aflăm într-o perioadă de ample transformări ale Armatei României, iar alocarea, pentru cel de-al treilea an consecutiv, a două procente din PIB pentru Apărare a permis lansarea unui ambiţios program de achiziţii pentru înzestrarea cu tehnică modernă. Ea subliniază că modernizarea Forţelor Navale reprezintă o preocupare a Guvernului României, pentru transformarea Armatei României într-o instituţie modernă, puternică, credibilă şi capabilă să-şi îndeplinească misiunile în plan naţional sau aliat. În acest context, reafirm întreg sprijinul echipei guvernamentale pentru construirea unei forţe navale militare care să susţină şi să protejeze şi mai bine interesele naţionale în plan regional sau internaţional.

”Dragi marinari, vă mulţumesc pentru consecvenţa, puterea de muncă, dăruirea şi curajul dumneavoastră, calităţi personale şi competenţe profesionale recunoscute pe întreg globul! Cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vă adresez sincere felicitări şi urări de succes în tot ceea ce întreprindeţi! Vă urez să continuaţi acest parcurs extraordinar şi să vă bucuraţi de această zi alături de familie, prieteni şi colegi. Tuturor românilor care îşi serbează astăzi onomastica, le transmit multă sănătate, bucurie şi să fie ocrotiţi mereu de Sfânta Fecioară Maria! Bun cart înainte!”, afirmă Viorica Dăncilă în finalul mesajului.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă