8.9 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă: Spitalul regional din Craiova a intrat în linie dreaptă

Dăncilă: Spitalul regional din Craiova a intrat în linie dreaptă

“Proiectele spitalelor regionale din Craiova, Cluj şi Iaşi se află într-o fază avansată de pregătire. Pentru că suntem în Bănie, vă pot da asigurări că spitalul regional din Craiova a intrat în linie dreaptă, iar săptămâna trecută s-a aprobat şi planul de urbanism zonal”, a declarat Dăncilă, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova.

Potrivit şefei Executivului, studiul de fezabilitate în cazul spitalului regional de la Craiova a fost lansat la începutul lunii septembrie, împreună cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii, şi va fi finalizat în primul trimestru al anului viitor.

“Spitalul regional va avea peste 800 de paturi şi un concept modern, care va oferi pacienţilor o mai bună mobilitate de la o specializare medicală la alta, în funcţie de necesităţi”, a mai arătat Dăncilă.

Cele mai citite

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă