10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDe ce avem nevoie de delfinariul din Constanța?

De ce avem nevoie de delfinariul din Constanța?

Delfinarii există în multe țări din Europa, în altele s-au desființat. De ce există și de ce este nevoie de ele? Directorul singurului delfinariu din România, dr. Adrian Bîlbă, explică de ce există astfel de organizări în care animalele sunt prezentate oamenilor.

„Merită să le prezentăm inteligența, pentru că noi, oamenii, suntem fericiții câștigători ai cursei evolutive și acești câștigători au niște responsabilități. Avem responsabilitatea de a îngriji aceste animale, biota în general, biodiversitatea în particular. În consecință, delfinariile au rolul de a lega sufletește vizitatorul, și mai ales copiii, de aceste frumoase, inteligente animale. De a-i responsabiliza vizavi de mijloacele prin care le pot proteja situația lor din natură, din ce în ce mai afectată de transporturi, de războiae, de tot ce înseamnă invazie a biotopului lor acvatic“, a explicat Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.

Acesta spune că în țările nord-vest europene, acestea au început să fie închise. În Anglia, de exemplu, de ceva vreme, nu mai există niciun delfinariu. Motivul: mișcările activiștilor ecologiști și pseudo-ecologiști se opun acestora, considerându-le spectacole cu animale inteligente. „În același timp, un milion de englezi, familii cu copii, cumpără numai de pe British Airways bilete la marile delfinarii din America. Înseamnă că este o nevoie, înseamnă că părinții responsabili sau părinții invitați de copii vor să-i aducă la delfinariu“, mai spune directorul CMSN.

În Constanța, înainte de fiecare reprezentație, cei care vin ascultă o prelegere de circa 15 minute despre delfini, despre importanța acestora, a protejării mediului în care trăiesc. O prelegere interactivă, căci se pot pune întrebări și se pot afla răspunsuri. „Deseori în prelegerile mele spun «Vă mulțumesc, copii, pentru că i-ați adus pe părinți la o oră de biologie; mă rog, un sfert de oră de biologie». Pentru că părinții sunt importanți, dar și copiii: ei sunt puternicii de mâine care vor putea strica sau pot face mai mult decât noi. Părinții sunt importanți fiindcă decid azi și mulți dintre ei decid important situația cetaceelor din natură și toți, absolut toți, decidem situația lor prin comportamentul nostru“, precizează Adrian Bîlbă.

Delfinariile sunt importante pentru că oamenii care le vizitează învață că toți decidem viața acestora prin gesturi mărunte.

„Noi toți decidem situația delfinilor și a viețuitoarelor marine, atunci când manipulăm banalul plastic. Atunci când ne cumpărăm niște pantaloni stretch ce conțin spandex. Mașina de spălat îl extrage, îl trimite în apă și din apă în mări și oceane. De acolo în pește și din pește delfinilor. Deocamdată delfinii sunt singurii ce mănâncă numai pește. Într-o bună zi o să mâncăm și noi mai mult pește și atunci probabil că vom suferi de acest microplastic ce poate ajunge în corpul nostru, mai ales că noi, spre deosebire de delfini, îl preparăm termic, și în consecință modificăm acest plastic și extragem substanțele cancerigene din acesta. Pentru asta există delfinarii: pentru a educa adulții, pentru a educa copiii, pentru a le putea prezenta un loc frumos, natural, care constituie un mijloc de responsabilizare a acestora față de natură și față de natura acvatică, în mod particular“, a precizat Adrian Bîlbă.

Delfinariul Constanța este muzeu, lucru care are și dezavantaje: salariile sunt destul mici, caracteristică a muzeelor. „Muzeu fiind, transmitem în mod oficial, pe o cale muzeistică, educația și responsabilitatea față de aceste mamifere marine. Oamenii să vadă, să înțeleagă că au ajuns într-un loc în care animalele și bunăstarea lor sunt respectate“, a conchis directorul Delfinariului.

Delfinariul din Constanța are în prezent doi delfini. Există planuri pentru extindere.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă