10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDIICOT: Sesizarea privind protestul din 10 august a fost depusă de Jandarmerie

DIICOT: Sesizarea privind protestul din 10 august a fost depusă de Jandarmerie

Biroul de presă al DIICOT a transmis miercuri Agerpres că Jandarmeria este cea care a depus o sesizare pe art. 397, alin. 2 Cod penal, în legătură cu evenimentele din 10 august, şi nu ministrul de Interne, Carmen Dan.

Art. 397 – Acţiuni împotriva ordinii constituţionale – stipulează la alin. (2): “Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Marţi, ministrul Carmen Dan a anunţat că a depus la DIICOT “o acţiune” prin care expune evenimentele petrecute la protestul din seara de 10 august şi a cerut Parchetului să facă toate verificările necesare în acest caz.

Carmen Dan a spus că nu are informaţii că protestul ar fi fost finanţat din străinătate, însă a văzut filmele prezentate în mass-media.

“Am putut vedea cu toţii şi am urmărit şi eu aseară nişte filmuleţe. Cred că sunt aspecte care reies şi din acele înregistrări şi cred eu că instituţiile statului se pot apleca şi pentru a verifica şi aceste situaţii. În plus, am depus la DIICOT o acţiune prin care expunem toată înlănţuirea de evenimente şi fapte, particularităţile acestei acţiuni de protest şi am adresat Parchetului solicitarea să facă toate verificările necesare, noi fiind la dispoziţia organelor judiciare cu orice alte probe sau înscrisuri pe care le consideră necesare”, a declarat ministrul, după ce a participat la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva sa de PNL.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă