9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDirectorul general al Companiei Naţionale Loteria Română a demisionat

Directorul general al Companiei Naţionale Loteria Română a demisionat

“Din motive strict personale, nu mai pot continua în această poziţie”, a declarat, pentru Agerpres, Ovidiu Portariuc.

Potrivit acestuia, mandatul său, încredinţat în 2017, a fost unul provizoriu şi a avut ca scop “stabilizarea economico-financiară a companiei Loteria Română şi implementarea unui nou sistem loteristic”.

“Ambele obiective au fost atinse. Am terminat anul 2018 cu un profit în creştere cu 40% faţă de anul 2017, aducând un plus de zece milioane de euro la bugetul de stat”, a afirmat Portariuc.

Cele mai citite
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă