11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDoi protestatari din Piața Victoriei au ajuns la secția de poliție

Doi protestatari din Piața Victoriei au ajuns la secția de poliție

“Doi participanţi au refuzat să se legitimeze la solicitarea jandarmilor şi, conform prevederilor legale, au fost conduşi la secţia de poliţie pentru identificare şi sancţionare. Facem precizarea că, în această perioadă, din raţiuni de sănătate publică şi conform legii, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise”, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Jandarmeria Capitalei recomandă tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale şi să nu participe la astfel de evenimente.

Aproximativ 100 de persoane participă, marţi, la un protest în Piaţa Victoriei, împotriva măsurilor luate de Guvern în legătură cu combaterea pandemiei de COVID-19.

Cele mai citite

Ministrul Finanțelor va prelungi plafonarea RCA până la 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că va prelungi plafonarea tarifelor pentru asigurările RCA (de răspundere civilă auto), plafonare care urma să ia sfârșit...

La un pas de istorie! Thailanda, tot mai aproape de legalizare căsătoriilor între persoane de același sex

Parlamentul thailandez a aprobat miercuri, cu o majoritate covârșitoare, un proiect de lege privind legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, un pas istoric,...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă