13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDoi tineri de 24 şi 25 de ani au murit într-un accident...

Doi tineri de 24 şi 25 de ani au murit într-un accident rutier produs pe DN 52

Potrivit ISU Teleorman, pe DN 52, între Alexandria şi Furculeşti, s-a produs un accident rutier grav, cu trei victime.

”Doi tineri, de 24, respectiv 25 de ani, declaraţi decedati de personalul SAJ, au fost încarceraţi, acestia fiind eliberaţi din caroseria deformată cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Alexandria, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar SAJ cu două ambulanţe”, a transmis ISU Teleorman.

Potrivit acestora, a treia victima, un tânar de aproximativ 16 ani, a fost preluată de SAJ în stare gravă, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Accidentul s-a produs după ce tinerii au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului.

Cele mai citite

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă