Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Doi tineri, loviţi de maşina unui şofer care a fugit. Una dintre victime a murit

Doi tineri, loviţi de maşina unui şofer care a fugit. Una dintre victime a murit

Doi tineri din judeţul Arad au fost accidentaţi, în noaptea de duminică spre luni, iar unul a decedat, după ce o maşină i-a lovit pe marginea unui drum judeţean, iar şoferul a fugit de la faţa locului, fiind căutat de poliţişti.

Rl online 0 comentarii

Incidentul a avut loc pe DJ 708/B, între localităţile arădene Covasânţ şi Ghioroc, unde un şofer neidentificat a surprins şi accidentat doi tineri, de 19 şi 22 de ani, care mergeau pe jos pe marginea şoselei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Radu, a declarat pentru Agerpres că, în urma evenimentului rutier, tânărul de 22 de ani a decedat, iar cel de 19 ani a fost rănit. Acesta din urmă a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Arad.

"După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, efectuându-se verificări în vederea identificării lui", a precizat Lorena Radu.

Cazul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi se fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Comentarii

loading...