10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDouă sedii ale SIE au fost deconspirate. Ele vor fi transformate în...

Două sedii ale SIE au fost deconspirate. Ele vor fi transformate în locuințe de lux

O Hotărâre de Guvern, semnată de premierul Viorica Dăncilă și publicată în Monitorul Oficial la data de 15 octombrie 2019, precizează că două imobile și terenurile aferente acestora sunt trecute din administrarea Serviciului de Informații Externe în administrarea Regiei Autonome “Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS).

Conform HG 734 / 2019, ambele imobile se află în centrul Bucureștiului, în Sectorul 2, pe strada Dianei.

HG 734 a fost semnată de premierul Dăncilă și a fost contrasemnată de directorul SIE, Petru Gabriel Vlase și de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

Pentru ambele imobile se precizează că ele sunt preluate de RAAPPS “în vederea includerii în fondul locativ” – cu alte cuvinte, pentru a fi transformate în locuințe de serviciu sau de protocol.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă