13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDouă studente revenite din Italia, izolate în camera de cămin, la Constanţa

Două studente revenite din Italia, izolate în camera de cămin, la Constanţa

Acestea s-au întors recent din regiunea italiană Toscana, unde au participat la un proiect Erasmus. Fetele sunt acum izolate într-o cameră de cămin.

Potrivit reprezentanţilor universităţii, studentele au fost examinate de medicul cabinetului instituţiei şi se simt bine, fără a prezenta vreun simptom al unei posibile infectări cu coronavirus.

Au fost totodată anunţate Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura şi s-a luat măsura izolării acestora, în camera de cămin.

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a transmis că, în prezent, sunt izolate la domiciliu 137 de persoane, iar alte cinci sunt în carantină, într-unul dintre cele două centre de carantinare din judeţ, prevăzute cu 125 de locuri de cazare.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă