18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSindicaliștii de la metrou amenință cu greva generală

Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva generală

Aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex pichetează Ministerul Transporturilor între orele 12:00 şi 14:00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de la metrou.

“Avem o situaţie care durează de mai bine de un an: trebuie să angajăm 700 de oameni pentru siguranţa circulaţiei. Aşa cum a constatat toată lumea, fără să ştiţi prea multe amănunte, am avut anumite probleme tehnice şi avem chiar şi riscuri în siguranţa circulaţiei, fără personalul necesar”, a spus Radoi.

Potrivit acestuia, problema va deveni şi mai gravă când va fi deschis metroul din Drumul Taberei.

Alte nemulţumiri ale sindicatelor vizează bugetul insuficient al Metrorex, noua organigrama, precum şi situaţia contractelor.

Rădoi a adăugat că salariaţii vor protesta zilnic, până joi, în faţa Ministerului Transporturilor, urmând ca, în zilele de 27 şi 28 august să picheteze Palatul Victoria.

“Dacă nu se rezolvă, cu siguranţa va avea loc o grevă generală în toamnă”, a susţinut el.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă