Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Eurostat: Un român din trei nu-şi permite o maşină

Eurostat: Un român din trei nu-şi permite o maşină

29,8% dintre cetățenii români nu își permit să cumpere un autoturism, arată cifrele oficiale Eurostat. Media pe anul 2017 în Uniunea Europeană era de doar 7%.

Rl online 0 comentarii

O persoană din trei (29,8%) din România nu-şi poate permite o maşină, mult peste media europeană de 7%, procentul situându-ne pe ultimul loc în Uniune, arată datele pentru anul 2017 ale Eurostat. Potrivit Mediafax, înaintea României se află Bulgaria (20,6%) şi Ungaria (20,1%). La capătul opus, cel mai mic procent al celor care nu îşi permit un automobil se află Cipru şi Malta (1,7%), urmate de Luxemburg (2,2%) şi Franţa şi Italia (2,7%).

În ansamblul uniunii procentul celor ce nu-şi permit maşini a scăzut cu 0,7% puncte procentuale în 2017, de la 7,7% în 2016. Scăderi au fost înregistrate în majoritatea statelor membre, cu excepţia Austriei (+0.4pp), Danemarcei (+0.3 pp), Luxembourgului (+0.2pp), Franţei (+0.1pp), în timp ce Olanda a rămas la 6,4%.

Conform Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti.

Comentarii

loading...