17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCe pedepse au primit educatoarele din Constanţa, care au agresat mai mulţi...

Ce pedepse au primit educatoarele din Constanţa, care au agresat mai mulţi preşcolari

Educatoarele de la Grădiniţa „Micul Regat” din Constanţa, care au agresat mai mulţi preşcolari, au fost condamnate la închisoare cu suspendare, pedepsele primite fiind între un an şi un an şi jumătate, iar directoarea a fost achitată. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Părinţii au considerat că pedepsele sunt prea blânde, scrie Mediafax.

Directoarea şi cinci dintre angajatele grădiniţei private „Micul Regat” din Constanţa au fost trimise în judecată pentru purtare abuzivă, după ce, în 2014, ar fi agresat repetat copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani.

Vineri, magistraţii au decis ca educatoarele să fie condamnate cu suspendare la pedepse cuprinse între un an şi un an şi jumătate, iar directoarea a fost achitată.

Educatoarele vor trebui să achite părţilor civile suma de 6.500 de lei daune materiale şi 7.500 de euro daune morale.

Abuzurile la care erau supuşi copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, de Centrul de dezvoltare şi educaţie “Micul Regat”, au fost descoperite târziu de părinţi.

La un moment dat, văzându-şi copilul că se întorcea speriat de la grădiniţă şi avea noaptea coşmaruri, unul dintre părinţi i-a montat într-o jucărie de pluş un aparat de înregistrare. Astfel a putut auzi cum erau chinuiţi micuţii de îngrijitoarele care ar fi trebuit să aibă grijă de ei. Ulterior, au apărut şi imagini filmate de camerele de supraveghere ale centrului, în care se vede clar cum copiii sunt agresaţi de către îngrijitoare.

Părinţii au făcut plângere penală la Parchetul Tribunalului Constanţa, procurorii demarând ancheta. Ulterior dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.

Directoarea centrului, Eliza Pufleanu, şi Cristina Alina Alma, Georgiana Vierescu, Larissa Victora Hercus, Irina Petre şi Cristina Manolache, angajate ale grădiniţei, au fost acuzate de rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă.

După aproape trei ani de judecată, recuzarea în repetate rânduri a judecătorului desemnat iniţial să soluţioneze dosarul, Bogdan Arhip, şi, ulterior, suspendat chiar din funcţie, instanţa a dat vineri verdictul.

Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă