16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA a trimis-o în judecată pe prim-procuroarea de la Botoșani

DNA a trimis-o în judecată pe prim-procuroarea de la Botoșani

Prim-procuroarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost trimisă, luni, în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), informează Agerpres.

Stăncescu va fi judecată de magistrații Curții de Apel Suceava pentru infracțiunile de șantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și conflict de interese.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu un apropiat al acesteia, Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcția sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament și garsonieră), situate în municipiul Botoșani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

“Prin constrângerea psihică exercitată, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situația exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări față de persoana sa și a membrilor familiei sale, vizând săvârșirea unor pretinse infracțiuni de evaziune fiscală și trafic de persoane”, se precizează în comunicatul de presă.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 — 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeași calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Botoșani — Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de Cătălin Stavără, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și favorizării acestuia din urmă.

În același context și în aceeași calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziție, fără drept, un suport optic ce conținea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în același dosar penal menționat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliție l-a și făcut în cursul aceleiași luni.

Anchetatorii mai arată că, în aceeași calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul i-a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără, date nedestinate publicității, cu caracter confidențial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Prin acest demers au fost afectate atât interesele și activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât și interesele legale ale persoanei respective, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condițiile prevăzute de lege și autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți.

În același dosar au fost trimiși în judecată și Cătălin Stavără pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, dar și agentul de poliție Constantin Batcă, pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual în formă continuată și compromiterea intereselor justiției.

De asemenea, în judecată a fost trimis și șeful Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, Bogdan Buliga, urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă