Gabriel Liiceanu: Inimaginabil! Rectorul Ioan Aurel Pop, care a acoperit plagiatul lui Ponta, în comisia "Proiectul de țară" a președintelui Iohannis

Rectorul și academicianul Ioan Pop, cel care în 2012, "cu onoare și demnitate" a acoperit furtul lui Victor Ponta, a fost ales acum de către Președintele țării să facă parte din proiectul al cărui nucleu dur e „România educată”, „calea spre viitor a României”, notează scriitorul Gabriel Liiceanu

Rl online 0 comentarii

Rectorul și academicianul Ioan Aurel Pop,  cel care în 2012, "cu onoare și demnitate a acoperit furtul lui Victor Ponta", a fost ales acum de către președintele țării, Klaus Iohannis, să facă parte din proiectul al cărui nucleu dur e „România educată”, „calea spre viitor a României”, notează  filozoful și scriitorul Gabriel Liiceanu pe contributors.ro.

"În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor strigătoare la cer – grotești, obscene sau abjecte pur și simplu – mă ia mereu prin surprindere. Și, de fiecare dată, mă întreb dacă mai există o asemenea țară pe lume", scrie Liiceanu.

Dintre lucrurile "strigătoare la cer", "grotești, obscene sau abjecte pur și simplu", "inimaginabile", filozoful Gabriel Liiceanu analizează prezența academicianului Ioan Aurel Pop în comisia  Administrației Prezidențiale care  și-a propus să facă „un proiect de țară”, să arate „unde vrem să își găsească România locul în UE”.

"Vezi Doamne, (...) e greu de aflat ce-i lipsește și ce-i trebuie României. Și, în vederea realizării proiectului, s-a alcătuit o comisie (cum altfel?) alcătuită din cei presupuși a fi calificați pentru această sarcină măreață. În centrul proiectului, după cum a anunțat recent Președintele țării, se află <<România educată>>: <<România educată e calea spre viitorul României. Fără o generație educată nu se poate construi viitorul>>. (...) Deși ar fi câte ceva de spus despre fiecare dintre cei nominalizați, mă opresc asupra unuia dintre cei zece <<membri independenți>>(în total sunt 23) care se află în Comisia privind Proiectul de țară: Ioan Aurel Pop. Oficial, dl Pop este profesor, rector și academician. Dar în memoria colectivă el este altceva", notează scriitorul Liiceanu.

În 2012, "Ioan Aurel Pop era membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a certificat plagiatul lui Ponta. Dar dl Pop s-a delimitat de verdictul colegilor săi, deși furtul nu cerea o deliberare (un copil de 10 ani îl putea depista), ci doar o simplă constatare. Mai mult, el a socotit ca <<absolut necesară>> reorganizarea Consiliului făcută de către ministrul de atunci al Educației, un acolit al lui Ponta (Liviu Pop), în urma căreia verdictul de plagiat a fost anulat. Procedând astfel, Ioan Aurel Pop a acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a șters urmele. Un profesor, un rector, un academician care cauționează furtul de titlu doctoral se descalifică pentru funcția de intelectual, de profesor, de rector, de academician. Devine apărător al hoților și subminator al valorilor spirituale", susține Liiceanu.

Potrivit filozofului, "Culmea ironiei este că, în 2016, după ce a fost ales (la propunerea Academiei!) președinte al CNATDCU, cauționatorul furtului de titlu doctoral a declarat:<<Alegerea mea în funcția de președinte al CNATDCU reprezintă o continuare a asumării unor responsabilități în spațiul public. Întreaga mea activitate profesională, fie că am predat istorie unor minți tinere, fie că am condus cea mai mare universitate din Romania, s-a bazat pe asumarea deplină a rolului pe care l-am avut. Am încercat să mă pun, cu onoare și demnitate, în slujba oamenilor>>. Într-adevăr, în 2012, Ioan Aurel Pop și-a asumat deplin rolul pe care l-a avut. Cu onoare și demnitate, acoperind furtul lui Victor Ponta, s-a pus în slujba oamenilor. Pesemne că tot grație onoarei și demnității sale, el a fost ales acum de către Președintele țării să facă parte din Proiectul al cărui nucleu dur e <<România educată>>, calea spre viitor a României” conchide filozoful Gabriel Liiceanu.

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...
loading...