11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialIorgovan a fost avocatul lui Omar

Iorgovan a fost avocatul lui Omar

Avocatul Antonie Iorgovan a reprezentat in instanta in anul 2000 firmele SC Florian Haus Prod Com SRL, Vest Wood si Elite Club Impex SRL, care au castigat administrarea a patru piete din sectorul 1 al Capitalei, societati care aveau legatura cu omul de afaceri Omar Hayssam.
Potrivit sentintei din 8.06.2000 a Tribunalului Bucuresti, Consiliul Local al sectorului 1 era obligat sa emita in termen de zece zile hotararea pentru aprobarea contractelor de asociere cu cele trei firme pentru modernizarea si administrarea patrimoniului pietelor agroalimentare Floreasca, Amzei, 16 Februarie si 1 Mai.
In instanta, cele trei firme au fost reprezentate de cabinetul de avocatura al lui Antonie Iorgovan, care, anterior sentintei, ceruse primarului sectorului 1, George Padure, si Consiliului Local sa modifice o hotarare de consiliu pentru a permite asocierea si sa aprobe contractele de asociere in urma castigarii licitatiilor pentru administrarea pietelor organizate de Primaria Capitalei in 1999.
Intrucat autoritatile locale nu au dat curs cererii, cabinetul de avocatura al lui Iorgovan a dat in judecata Consiliul Local si a castigat, iar in 16 iunie 2000 a inaintat o notificare Primariei sectorului 1 in care cerea punerea in executare a sentintei, precizand ca acest lucru ar trebui facut in termen de zece zile de la hotararea judecatoreasca.
Potrivit unor facsimile furnizate presei, pe toata perioada derularii litigiului firmele respective au fost reprezentate in instanta de Antonie Iorgovan si Ana Maria Mihalcescu, prin contractul de asistenta juridica semnat cu firmele in 16 decembrie 1999.
Prima cerere facuta de cabinetul de avocatura al lui Iorgovan in numele celor trei firme dateaza din 23.12.1999, fiind cea in care autoritatilor locale li se solicita sa dea curs aprobarii contractelor de asociere, in caz contrar urmand sa se apeleze la instanta.
La proces, firmele au fost reprezentate de acelasi cabinet de avocatura, iar dupa decizia instantei a somat autoritatile locale ale sectorului 1 sa se conformeze sentintei.
In anul 1999 Primaria sectorului 1 incheia patru contracte de asociere cu diferite firme si persoane fizice pentru administrarea pietelor.
Astfel, la data de 21.07.1999 este incheiat contractul nr. 01/1213 – pentru administrarea Pietei Floreasca -, asociat unic devenind S.C. Elite Club Impex S.R.L. (transformat ulterior in S.C. Agro Floreasca S.R.L.).
In baza contractului nr. 02/1210, Piata Amzei revine in administrarea S.C. Florian Haus Prodcom S.R.L. La data de 5.12.2001 asociatul a incheiat un contract de cesiune a drepturilor si obligatiilor cu S.C. Agro City Center S.R.L. La data de 10.07.2003, S.C. Agro City Center S.R.L. a incheiat, la randul sau, un contract de cesiune a drepturilor si obligatiilor cu S.C. Rio Bucovina Distribution S.R.L. Ulterior, pe data de 16.07.2003, a fost incheiat si un act aditional la acest contract.
Prin contractul nr. 03/1211 Piata 16 Februarie revine S.C. Florian Haus Prodcom S.R.L. La data de 4.12.2001 asociatul a incheiat un contract de cesiune a drepturilor si obligatiilor cu S.C. Teomod Style Trading S.R.L. si cu persoanele fizice Omar Hayssam si Berceanu Dan.
In baza contractului nr. 4/1212, Piata 1 Mai (Ion Mihalache) revine S.C. Best Wood S.R.L. La data de 10.07.2001 asociatul a incheiat un contract de cesiune a drepturilor si obligatiilor cu S.C. Rio Bucovina Distribution S.R.L.
Dupa inceperea “crizei ziaristilor rapiti”, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, anunta ca omul de afaceri romano-sirian Omar Hayssam ar putea pierde controlul asupra administrarii pietelor din aceasta zona administrativa si ca a cerut in instanta constatarea nulitatii absolute a contractelor de asociere.
In 13 aprilie Chiliman a declarat ca deliberativul local a promovat, in septembrie 2004, o noua cerere de chemare in judecata a administratorilor pietelor 1 Mai, 16 Februarie, Amzei si Floreasca – respectiv firmele SC Rio Bucovina Distribution SRL, SC Agrofloreasca SRL, SC Teomod Style Trading SRL si persoanele fizice Omar Hayssam si Dan Berceanu – avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a celor patru contracte de asociere si a actelor aditionale la aceste contracte.
Noua actiune a fost motivata pe nerespectarea prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al aceste-ia, care nu permit incheierea de contracte de asociere avand ca obiect bunuri aflate in domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.
Actiunea prin care primaria cere constatarea nulitatii absolute a contractelor de concesionare a pietelor a fost introdusa pe rolul Judecatoriei Sectorului 1, care si-a declinat competenta materiala de solutionare a cauzei in favoarea sectiei comerciale a Tribunalului Bucuresti.
Senatorul PSD Antonie Iorgovan este in prezent prim-vicepresedinte al Comisiei de Arbitraj si Integritate Morala din PSD, organism care efectueaza o ancheta interna in cazul lui Omar Hayssam.

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă