21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialLiviu Dragnea: Miercuri are loc o ședință a Coaliției în care se...

Liviu Dragnea: Miercuri are loc o ședință a Coaliției în care se discută legile Justiției

Pachetul de legi pe Justiție, proiectul de buget pe anul viitor, split TVA și legile care vor fi inițiate în Parlament sunt câteva dintre punctele aflate pe agenda ședinței coaliției de guvernare care va avea loc miercuri, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, liderul PSD, citat de Agerpres.

El a adăugat că la întâlnirea de luni a coaliției, care a fost una informală, s-a discutat deja despre buget, precum și despre faptul că legile Justiției vor fi promovate prin inițiativă parlamentară.

"Mâine (n.r. — miercuri) o să avem o întâlnire a coaliției în care o să comunicăm și deciziile luate. Am avut o primă discuție despre buget, am avut o discuție despre split TVA, despre legile Justiției, despre toate legile care să fie inițiate în Parlament, despre contribuții — aproape toate temele care erau de interes. Ne-am pus de acord. Mâine vom avea o ședință a coaliției în care la final vom comunica deciziile luate care să se și implementeze", a precizat Dragnea la Parlament.

Întrebat care vor fi legile care vor ajunge în Parlament dintre cele care ar fi trebuit să vină ca proiecte ale guvernului, el a enumerat, între altele, parteneriatul public privat, Fondul suveran de dezvoltare și investiții, fiind "toate șansele" și pentru legile Justiției.

"Premierul a spus ieri că îi va cere ministrului Justiției să-i spună care va fi perioada obligatorie care ar trebui să treacă prin procedură guvernamentală, să vedem dacă mai avem șanse sau nu să le trecem în această sesiune parlamentară, pentru că decizia noastră politică a fost să le adoptăm în această sesiune parlamentară. Părerea mea este — și e o părere unanimă — să fie prin inițiativă parlamentară, domnul ministru Toader ce are până la ora asta mâine poate să meargă să le pună la dispoziția comisiei și cred că va participa la toate ședințele comisiei, pentru că a fost inițiativa dumnealui", a adăugat Dragnea.

Referitor la cele două articole considerate ca fiind controversate privind numirea procurorilor șefi, liderul PSD a anunțat că le va sugera colegilor din Comisia parlamentară specială privind legile Justiției — având în vedere că vor face raportul care va veni în plen — ca acea prevedere să fie lăsată deoparte.

"Și eventual să se ceară avizul comisiei de la Veneția punctual pe acea prevedere, pe procedură. Eu în continuare până la ora asta susțin că acea procedură să rămână la cei trei actori: ministru, CSM și președintele României. În ceea ce privește Inspecția judiciară, cred cu tărie, mai ales după ultimele evenimente, că această instituție trebuie să fie o instituție autonomă. Dacă nu vor putea acum în comisia specială să găsească cea mai bună formă, poate se discută de o lege specială pe care să o adoptăm în următoarele luni de zile. Obiectivul este ca Inspecția judiciară să fie o instituție autonomă. Premierul n-a spus niciodată că nu-și asumă. (…) CSM-ul a spus că practic noi nu putem să facem nimic. Totuși, Parlamentul nu poate fi nici anulat, nici pus pe sertar", a adăugat Dragnea.

Un alt subiect la ședința informală de luni s-a referit la split TVA.

"Am stabilit ieri să le așezăm pe aceste legi, ca să discutăm despre aceste legi, să nu afectăm legea salarizării, să definim split TVA în așa fel încât cei care sunt buni platnici să nu aibă niciun fel de problemă, iar cei care au datorii la stat dacă și le plătesc să nu mai aibă această problemă. Ne interesează să aducem la bugetul de stat TVA-ul necolectat, declarat și necolectat. Domnul Mișa n-a fost ieri, de aceea n-am putut să finalizăm discuția, o să ne vedem mâine ceea ce era important, ceea ce s-a prezentat până acum, sunt prevăzute toate actele normative care au fost adoptate, este încadrare sub 3 % deficit, un program de investiții bun, deci semnele sunt foarte bune", a detaliat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă legea pensiilor este cuprinsă în draftul de buget pentru anul viitor, Dragnea a negat: "Nu. Din moment ce nu o avem, n-ai cum să o prinzi. Din moment ce nu e adoptat, ca să vii cu un proiect de lege a bugetului de stat nu poți să vii decât pe legi adoptate, nu poți să rezumi că în anul următor sau peste o lună va fi adoptată o lege. Legea pensiilor nu este obligatoriu să-i producă efectele financiare în 2018, în schimb toate creșterile de care am vorbit în programul de guvernare sunt prinse în legea bugetului".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Spania a câștigat organizarea Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029

Consiliul Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) a desemnat Spania drept gazda Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029. Alegerea candidaturii spaniole a fost singura opţiune...

Corina Crețu: “Simplificarea regulilor PAC reprezintă un pas înainte”

Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european pentru politica regională, aduce în discuție necesitatea de a simplifica regulile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...
Ultima oră
Pe aceeași temă