13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMinciuna RTV de la protestele din iarnă, studiu de caz în publicația...

Minciuna RTV de la protestele din iarnă, studiu de caz în publicația Foreign Policy

Publicația americană Foreign Policy a publicat un articol intitulat „Cui îi e frică de George Soros”, în care analizează cum s-a schimbat percepția publică asupra miliardarului în ultima decadă, dar și cum a ajuns acesta să fie imaginea oricărui lucru negativ din structurile sociale ale statelor, potrivit Digi24.

Foreign Policy începe analiza cu un comentariu asupra protestelor din România, izbucnite în luna februarie, după ce Guvernul Grindeanu a vrut să treacă celebra OUG 13, într-o ședință de guvern prelungită până noaptea. Sutele de mii de oameni care au ieșit în stradă pentru a protesta față de ordonanță au fost ținta mai multor acuzații: fie că au fost scoși în stradă de multinaționale, că nu știu pentru ce protestează sau, cea mai circulată lozincă și subiectul multor ironii, că sunt plătiți de miliardarul George Soros.

Iarna trecută, în mijlocul protestelor anti-corupție, o televiziune din România l-a acuzat pe miliardarul George Soros, că a dat bani pentru căinii aduși la protest.

Protestele din București, izbucnite de legislația dată peste noapte care avea ca scop dezincriminarea corupției, au fost cele mai mari de care a avut parte România, după căderea comunismului, în 1989. România TV – o televiziune favorabilă guvernului – a afirmat că protestatarii erau plătiți. „Adulții au primit 100 de lei, 50 de lei de copil și 30 de lei de câine. Sunt informații care vin de acolo”, a afirmat o moderatoare de la RTV. Unii protestatari au răspuns prin ironie: și-au pus câinii lângă pancarte cu mesaje precum „Are cineva să schimbe 30 de lei în euro?” sau „George Soros m-a plătit să vin”.

România TV a fost amendată pentru minciunile despre proteste. Însă doar simpla idee că jumătate de milion de români și câinii lor au ieșit în strada pentru că i-a chemat George Soros a atins o coardă sensibilă. Aceeași că Soros îi învață pe liceenii români despre drepturile comunității LGBT, că i-a manipulat pe tinerii sloveni care au protestat anul acesta tot împotriva corupției sau că organizațiile civile și ce a mai rămas din presa independentă în Ungaria nu ar exista fără finanțarea din partea fundațiilor lui Soros.

Conspirațiile legate de Soros sunt un fenomen global. În România, unde liderul partidului aflat la putere a declarat că Soros este „un personaj malefic”, miliardarul este întruchiparea răului și pentru că s-a născut în Ungaria. În Ungaria, unde premierul Viktor Orban își va face campanie pentru alegerile de anul viitor pe demonizarea miliardarului, acesta este văzut ca un trădător”, remarcă Foreign Policy. 

Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă