21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialO ambulanţă din Dâmboviţa a fost implicată într-un accident rutier: Asistenta a...

O ambulanţă din Dâmboviţa a fost implicată într-un accident rutier: Asistenta a fost rănită

O ambulanţă din Dâmboviţa fost implicată, miercuri seară, într-un accident rutier, care a avut loc pe un drum judeţean, în zona localităţii Braniştea. Asistenta, care era în salvarea aflată în misiune, a fost rănită, transmite Mediafax.

Ambulanţa implicată în accident era în misiune şi transporta un pacient la spital, asistenta fiind rănită în urma coliziunii dintre salvare şi un alt autoturism.

„Ambulanţa era misiunea, avea un pacient care în urma accidentului a fost preluat de altă ambulanţă. Din primele cercetări, un conducător auto a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de ambulanţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Ciurea.

Potrivit acesteia, în urma impactului asistenta de pe ambulanţă a fost rănită. Poliţiştii au deschis o anchetă.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă