10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPremierul Tudose se întâlnește vineri cu liderii sindicali din Educație

Premierul Tudose se întâlnește vineri cu liderii sindicali din Educație

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi seară, la postul Antena 3, că vineri, la nivelul Guvernului, urmează să aibă loc o nouă întâlnire cu liderii sindicali din Educație.

Mihai Tudose a precizat că, până în prezent, discuțiile cu reprezentanții sindicali au fost "foarte bune".

Prim-ministrul a afirmat că domeniul educației rămâne în continuare o prioritate a guvernării, alături de sănătate și infrastructură, menționând că există deja proiecte majore care vizează îmbunătățirea pregătirii și a condițiilor de muncă ale corpului profesoral.

"În domeniul educațional avem 50.000 de profesori — acum o săptămână s-a semnat protocolul pe fonduri europene — intrați într-un program de pregătire didactică. Repet, este primul an în care manualele sunt pe bancă, discuțiile cu sindicatele din domeniu — foarte bune, mai avem mâine o discuție. Trebuie să începem ca statul român să încurajeze tinerii să-și dorească o carieră în învățământ, în educație. Tot acuzăm acest lucru, dar nu facem nimic ca oamenii să-și dorească o carieră în acest domeniu. Evident, cu condiții de muncă în regulă, cu manuale în regulă, cu dotare în regulă, cu școli care sunt în regulă și, evident, bine plătiți la nivelul plusvalorii pe care o aduc acestei țări", a declarat Mihai Tudose, joi, la Antena 3.

Premierul a adăugat că în acest sector, Guvernul face toate eforturile să miște lucrurile "în direcția cea bună".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...
Ultima oră
Pe aceeași temă