9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSe schimbă regulile în ceea ce priveşte securitatea la incendiu

Se schimbă regulile în ceea ce priveşte securitatea la incendiu

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a elaborat un nou proiect de act normativ care stabileşte categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.

"Valoarea de referinţă, reprezentată de suprafaţă, a fost mărită pentru majoritatea destinaţiilor, în corelare cu prevederile reglementărilor tehnice specifice care prevăd pentru instalaţiile de stingere, de regulă, o arie construită de minim 600 mp", precizează IGSU.

O altă modificare se referă la "exceptarea de la avizarea privind securitatea la incendiu a anumitor construcţii, sisteme şi instalaţii, precum şi a anumitor construcţii sau amenajări temporare, care se supun direct autorizării privind securitatea la incendiu, dat fiind faptul că etapa autorizării, în aceste situaţii, poate asigura exercitarea unui control suficient pentru conformarea privind securitatea la incendiu".

Modificările prevăd şi impunerea unei arii minime de 100 mp pentru spaţiile publice dispuse la subsol, demisol sau la mansardă, respectiv pentru cele de învăţământ şi supravegherea copiilor preşcolari, ori mărirea acesteia la 200 mp pentru spaţii având destinaţia de comerţ sau producţie şi/sau depozitare, dispuse în clădiri de locuit colective (blocuri). "Astfel, a fost avut în vedere faptul că, sub aceste suprafeţe, prin reglementările tehnice în vigoare, nu se impun măsuri de echipare cu instalaţii de stingere a incendiilor", menţionează IGSU.

Totodată, proiectul de act normativ are în vedere corelarea prevederilor Hotărârii Guvernului cu dispoziţiile reglementărilor tehnice în vigoare privind proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor, pe baza cărora se realizează activitatea de avizare/autorizare. IGSU precizează că "a fost avută în vedere situaţia clădirilor sau spaţiilor amenajate în clădiri destinate parcării a peste 10 autoturisme şi situaţia stadioanelor al căror prag de avizare şi/sau autorizare a fost ridicat la 5.000 de locuri, conform referenţialului tehnic".

IGSU propune şi eliminarea unor formulări ambigue, care au generat interpretări contradictorii, referitoare la spaţiile de alimentaţie publică amplasate la parterul blocurilor, la cele destinate întreţinerii şi reparării a maximum 10 autoturisme care au o suprafaţă mai mare de 400 mp, la blocuri, "prin introducerea unor niveluri suplimentare denumite altfel în documentaţiile tehnice, faţă de sintagma <P+3E>, utilizată în forma actuală a actului normativ".

De asemenea, modificările propun introducerea unei valori de referinţă de 250 kg GPL, pentru punctele de desfacere a buteliilor către populaţie, având în vedere măsurile mai restrictive impuse de reglementarea tehnică specifică pentru aceste capacităţi.

Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă