Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Şeful Serviciului de Medicină Legală şi asistentul şef al instituţiei, reţinuţi pentru 24 de ore, după ancheta DNA la Morga Galaţi

Şeful Serviciului de Medicină Legală şi asistentul şef al instituţiei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, într-un dosar privind transportul cadavrelor la morgă, aceştia fiind acuzaţi că au determinat atribuirea ilegală a unor contracte de prestări servicii transport special.

Iulia Iancu 0 comentarii

Şeful Serviciului de Medicină Legală şi asistentul şef al instituţiei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, într-un dosar privind transportul cadavrelor la morgă, aceştia fiind acuzaţi că au determinat atribuirea ilegală a unor contracte de prestări servicii transport special, respectiv cadavre umane, scrie Mediafax.

În urma acţiunii de joi a ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie, şeful Serviciului de Medicină Legală, medicul Iuliu Fulga, dar şi asistentul şef Radu Marinel au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

„S-a formulat propunere de luare a măsurii preventive împotriva a doi inculpaţi care au calitate de funcţionari publici în cadrul servciului de medicină legală Galaţi, respectiv Fulga Iuliu, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi inculpatul Radu Marinel pentru complicitate la aceeaşi infracţiune pentru instigare la fals în declaraţii şi uz de fals”, a declarat pentru presă procurorul Claudia Marcu.

Potrivit acestuia, în perioada ianuarie 2013 - decembrie 2016, funţionarii publici, beneficiind de complicitatea unor persoane interpuse din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi şi folosindu-se de documente falsificate şi declaraţii mincinoase, au determinat atribuirea nelegală a contractelor de prestări servicii transport special, respectiv cadavre umane către această societate, în detrimentul celorlaltor competitori care au participat la atribuirea contractului de prestări servicii.

Joi au avut loc percheziţii la Serviciul de Medicină Legală Galaţi. La sediul instituţiei au descins ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, secondaţi de trupele speciale ale Jandarmeriei. Accesul în instituţie a fost blocat pe parcursul zilei, iar din birouri au fost ridicate documente.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...