9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUn șoricel a fost găsit în salonul unei maternități de stat din...

Un șoricel a fost găsit în salonul unei maternități de stat din Timișoara. Cum se apără directorul

Un şoarece a fost pozat într-un salon al maternităţii Spitalului Municipal Timişoara, de o femeie care a venit cu o prietenă. Directorul unităţii medicale a explicat, marţi, că “în cazul în care a existat, probabil a intrat pe vreo uşă deschisă”, potrivit Mediafax.

Şoarecele a fost pozat, luni, într-un salon, de către o femeie care a venit cu o prietenă însărcinată, internată la Maternitatea “Odobescu” a Spitalului Municipal Timişoara.

“Aş dori să se facă publică povestea spitalului de ginecologie Odobescu. Ieri, 23.10.2017, am fost cu prietena mea însărcinată să se interneze. După ce am aşteptat două ore să o poata lua în evidenţă cineva (deşi are medicul ei privat, care primeşte foarte multă „atenţie"), a primit în sfârşit un salon, dar nu era singură în cameră. Coleg de cameră îi era un şoarece. Am rămas şocată. Nu îmi vine să cred”, a afirmat Anca Gemes-Simon, care a pozat şoarecele în salon.

Directorul Spitalului Municipal Timişoara, Olimpia Oprea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că niciun pacient nu a sesizat faptul că a observat un şoarece la Maternitatea “Odobescu”.

“Am luat legătura cu şefele de secţie de la ginecologie şi obstetrică, nu a sesizat niciuna dintre paciente. Noi avem contract cu o firmă care face regulat, la trei săptămâni, dezinsecţie. Dacă a fost un şoarece, probabil că a intrat pe vreo uşă deschisă, pentru că lângă ginecologie sunt lucrări, se construieşte în curtea fostei direcţii de sănătate. Asta ar putea fi o explicaţie. Noi am avut tot timpul controale acolo, este curat în spital. Nu a văzut nimeni niciun şoarece. Nu sunt găuri prin care să zici că vine un şoricel, doar dacă a intrat pe uşă, pentru că se circulă”, a afirmat medicul Olimpia Oprea.

Directorul Spitalului Municipal Timişoara a mai precizat că în salonul în care a fost realizată fotografia cu şoarele erau, luni, internate trei paciente, însă doar o femeie l-a văzut.

“Pacienta care spune că a văzut şoarele mai avea două colege de cameră, care au povestit că n-au văzut nimic”, a explicat Olimpia Oprea.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă