13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiExercițiu militar rusesc fără precedent, la Marea Neagră

Exercițiu militar rusesc fără precedent, la Marea Neagră

„În conformitate cu planul de antrenament de luptă, fregata Amiral Grigorovici din cadrul Flotei Mării Negre a efectuat un exerciţiu de trageri cu muniţie de război pentru a lovi cu sistemul de rachete Kalibr o ţintă de suprafaţă într-un poligon naval din Marea Neagră”, a comunicat biroul de presă al Flotei ruse.

A fost pentru prima dată când o navă de suprafaţă din cadrul Flotei Mării Negre a efectuat un exerciţiu de trageri cu sistemul de rachete de precizie Kalibr, a precizat biroul de presă.

„Racheta a lovit cu succes ţinta ce simula o navă inamică aflată la o distanţă de aproximativ 40 de mile nautice (circa 80 de kilometri)”, potrivit autorităţilor ruse.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă