10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiExpert contabil, acuzat de DNA că a întocmit un raport cu o...

Expert contabil, acuzat de DNA că a întocmit un raport cu o valoare diminuată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Antoneta Mîra, expert contabil, pentru participaţie improprie la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară.

Astfel, în cursul anului 2015, în contextul derulării unei acţiuni de executare silită, Antoneta Mîra, în calitatea menţionată, a întocmit un raport de expertiză contabilă judiciară în care a stabilit o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală a pachetului de 278.888 de acţiuni aparţinând S.C. Institutul de Cercetare şi Proiectare Tehnologică pentru Construcţii de Maşini S.A., deţinute de Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, arată DNA.

“Prin aceste demersuri, inculpata a urmărit obţinerea de către creditor (o societate de transport aerian) a pachetului de acţiuni la o valoare mult diminuată faţă de valoarea comercială reală a acestora. Ulterior, acest raport de expertiză contabilă judiciară a fost înaintat executorului judecătoresc desemnat cu desfăşurarea procedurii de executare silită care, la data de 01 octombrie 2015, fără vinovăţie, a fost determinat să adjudece în favoarea creditorului, în contul creanţei, întregul pachet de acţiuni la preţul de 697.220 lei, adică exact la valoarea stabilită de expertul contabil prin raportul de expertiză tehnică şi contabilă”, susţin procurorii DNA.

Ei spun însă că valoarea respectivă era mult diminuată faţă de valoarea comercială reală, în condiţiile în care, în 2 august 2015, valoarea comercială reală a pachetului de acţiuni era de 19.840.000 de lei.

“Până în prezent, procurorii anticorupţie au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa inculpatei în faţa organelor judiciare, însă aceasta a urmărit tergiversarea cercetărilor faţă de ea şi în final sustragerea de la urmărirea penală. Având în vedere aspectele menţionate anterior, în cursul lunii februarie 2019, procurorii anticorupţie au înaintat Tribunalului Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatei Mîra Antoneta, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, propunere care a fost însuşită de instanţa de judecată”, arată DNA.

Cele mai citite

VIDEO. Predoiu: “Ungaria continuă să susțină aderarea României la Schengen terestru”

În urma unei întâlniri de lucru cu omologul său de la Budapesta, Sandor Pinter, ministrul Afacerilor Interne din România, Cătălin Predoiu, a reiterat angajamentul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă