Un elefant african nu uita niciodata! – aceasta este concluzia cercetatorilor de la Universitatea din Washington, care au analizat modul in care functioneaza memoria acestui mamifer, recunoscuta de altfel si in zicala "ai o memorie de elefant". Rezultatele cercetatorilor, publicate luni in revista "Molecular Ecology", scot in evidenta efectele negative ale traumei braconajului in randul acestei specii, care afecteaza inclusiv memoria afectiva pe termen lung.
Inainte de intrarea in vigoare a decretului de interzicere a comertului cu colti de fildes, aproape 75% din populatia de elefanti de la Parcul National din Tanzania a fost exterminata. Cele mai vanate exemplare au fost cele cu cei mai mari colti de fildes – in special femelele in varsta. Elefanti sunt poate cele mai sensibile animale care nu suporta traiul solitar, avand sanse minime de supravietuire in special intr-un mediu ostil. "Multe dintre femelele care si-au pierdut surorile, mamele, verisoarele sau bunicile sufera extrem de mult, iar suferinta lor depaseste cu mult limitele imaginatiei, uneori fiind aproape insuportabila" – sustine dr. Sam Wasser, directorul Centrului de Biologie din cadrul Universitarii din Washington – concluzionand cu lansarea unei intrebari care si-ar putea gasi raspunsul in studii ulterioare "Care sunt efectele emotionale pe termen lung in cadrul grupului de rude ale elefantului decedat?".
"Studiile noastre arata ca este nevoie de o perioada indelungata – de pana la 20 de ani – pentru reconstructia unei familii de elefanti, dupa ce unul din membrii sai a fost ucis, in vanatoare de pilda" – a precizat seful echipei de cercetatori, dr Kathleen Obush, expert in studii ecologice la Agentia pentru Mediu Oceanic si Atmosferic. In cautarea argumentelor pentru un potential raspuns, cercetatorii au studiat comportamentul a peste 100 de grupuri de elefanti din Rezervati Naturala Mikumi. Astfel, s-a observat tendinta membrilor unui grup de a se "aciua" la un alt grup de elefanti, in cautare de afectiune si protectie, dupa ce "persoana draga" a decedat. Specialistii cred ca este vorba de o tendinta de flexibilitate si adaptabilitate sociala in comportamentul elefantilor care au fost traumatizati in urma pierderii unui membru al grupului.
Elefantii africani, care sunt condusi de spiritul matriarhatului, sunt constituiti in asa fel incat sa supravietuiasca in grup, avand "simtul familiei" extrem de dezvoltat. Animale sociale, elefantii se aduna in turme mici pentru a se apara de pradatori. Fiecare familie e condusa de o femela dominanta sau matriarha. Cand sunt amenintati, membrii turmei inconjura puii pentru a-i apara iar matriarha infrunta pericolul sau grupul se retrage loalalta. Familiile sunt compuse din surori, verisoare, matusi, nepoate si tinerii urmasi; pot avea intre 2 si 29 de indivizi. Pot ramane impreuna pentru toata viata. Daca o familie devine prea mare, cateva femele pleaca pentru a forma o noua cireada. Membrii familiei se scalda, cauta mancare si calatoresc ca un grup. Ei stau la mai putin de 46 de metri de matriarha, chemandu-se intre ei. Daca sunt separati chiar si pentru cateva ore, reintalnirea e marcata printr-un complex ceremonial de primire (alergare, rotire, defecare, urinare, lovirea coltilor, frecarea trupului cu capul, strigate). Familia apara pe cei tineri, bolnavi, batrani, raniti. Cand matriarha moare, cea mai batrana femela ii ia locul la conducere.
Elefantii sunt loiali, afectuosi, punandu-si viata in pericol pentru altii. Celebreaza nasterea elefantilor tineri si jelesc sau chiar lacrimeaza la moartea unui membru al familiei. In captivitate se pot atasa de un anumit om, refuzand sa coopereze cu oricine altcineva. Ei comunica prin atingere, sunete, miros sau limbaj corporal. Atingerea e facuta in principal cu trompa si poate varia de la mangaierea calda a unei mame pana la lovitura disciplinara a matriarhei aplicata unui mascul mai tanar. Impingerea, lovitura cu piciorul si frecarea unul de altul sunt moduri de comunicare. Elafantii striga sufland din trompa pentru avertizare sau pentru intampinarea altor elefanti. Aceste animale produc si mormaituri pe frecvente joase care pot calatori pe distante mari. Cercetarile recente arata ca ei comunica si prin infrasunete neauzite de urechea umana. Comunicarea intre elefanti include si secretia de diferiti feromoni in urina sau excremente. In plus informatia e transmisa de diferite pozitii ale corpului. Elefantul african isi intinde urechile si le agita in timp ce-si arcuieste trompa langa corp – semnal de atac.
Comportamentul jucaus, observat la primate, considerat ca dovada de inteligenta, e tipic elefantilor tineri, care irosesc multa energie in jocuri ce-i obisnuiesc cu deprinderile sociale specifice vietii in familie. Desi stau prost cu vederea, elefantii pot mirosi apa de la distante mari si pot auzi sunete de la mai mult de o mila. In ciuda greutatii mari, elefantul merge aproape fara zgomot, cu gratie de exceptie, picioarele lui groase mentinand inaintarea cu pasi mari, usori, ritmici. O perna groasa de tesut flexibil creste la baza fiecarui picior absorbind socul greutatii. Degetele asigura mentinerea echilibrului in mers. Se deplaseaza cu o viteza medie de 6 km/h si pot atinge 40 km/h. In cautarea sa de hrana, un elefant poate calatori pana la 5-10 mii de km anual, cel mai lung record de migratie al unui mamifer.
Supranumit si elefantul de savana, Loxodonta africana – elefantul african face parte din ordinul Proboscidea, familia Elephantidae. El este cel mai mare mamifer terestru, atingand o inaltime la greaban de 3-4m, o lungime de 6-7,25m si o greutate de 3.200-7.500kg. Elefantii sunt ierbivori, hranindu-se cu toate tipurile de vegetatie: ierburi, frunze, fructe, coaja de copac. Ei pot fi intalniti in paduri, savane, mlastini, tufarisuri si zone semi-aride.
Elefantii africani pot trai chiar si 60-70 de ani, masculii atingand maturitatea sexuala in jurul varstei de 10-20 de ani, iar femelele la circa 10-11 ani. Femelele sunt mai mici decat masculii, iar perioada de gestatie este de 22-24 de luni. Craniul elefantilor este umplut cu celule de aer pentru a usura astfel greutatea oaselor, iar urechile mari se afla in continua miscare, avand rolul de a disipa caldura in exces. Trasatura cea mai interesanta a elefantilor este trompa, o elongatie flexibila a buzei superioare si a nasului, alcatuita din mii de perechi de muschi. Elefantii mananca o varietate de plante (circa 80 de specii), iar trompa are rolul de a smulge iarba, de a rupe crengi, de a ridica busteni si de a improsca apa sau praf. Elefantii pot absorbi in trompa pana la 11,5 litri de apa, pe care apoi o varsa in gura pentru a se adapa sau o arunca pe spate pentru a se imbaia. Trompa are la varf doua excrescente opuse, ca niste degete, folosite pentru a culege diverse obiecte.
In ultimii 40 de milioane de ani, mai mult de 600 de specii de elefanti au populat Pamantul. Azi numai doua mai sunt in viata. Fluctuatiile climei de-a lungul mileniilor si schimbarile rezultate in vegetatie au cauzat extinctia a multor specii, insa elefantul a ramas "un camarad de nadejde" al omului, care l-a dresat pentru a cara provizii grele de-a lungul junglei sau busteni din padurile unde odinioara au trait impreuna. In Thailanda, India si in alte tari din Sud-Estul Asiei, elefantii frumos decorati joaca inca un rol important in ceremoniile religioase traditionale. Conform traditiei, Buddha a ales forma unui elefant alb ca una dintre multele sale incarnari pamantene.
Cei mai batrani stramosi ai elefantilor moderni au aparut in urma cu 65 de milioane de ani in regiunea in care astazi este Egiptul. Numiti Moeritherium, aceste animale traiau in mlastini iar marimea lor era cuprinsa intre cea a unui porc si cea a unei vaci. Posedau doua perechi de dinti in fata, usor alungiti care aveau sa devina in cele din urma colti. Trei grupuri de animale asemenea elefantilor descind din Moeritherium, Deinotherioidea, Mastodontoidea, si Elephantoidea. Fosile ale stramosilor elefantilor indica ca au trait odata pe fiecare continent in afara Australiei si Antarcticii, dar habitatul de azi e limitat la Africa si parti ale Asiei de Sud-Est.
