6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecial"Velierul" solar, propulsat de lumina

“Velierul” solar, propulsat de lumina

Prima nava solara spatiala “cu panze” era gata aseara – ora 16,46 GMT – de lansare. Este vorba despre un proiect de 4 milioane de dolari finantat din fonduri private americane, ce va incerca sa demonstreze ca razele luminoase pot furniza o sursa nelimitata de propulsie pentru calatoriile cosmice.

Lansarea navei Cosmos 1, care nu cantareste decat 100 kg, era prevazuta de pe un submarin rusesc din Marea Barentz, in conul unei rachete balistice intercontinentale modificate. Proiectul, coordonat de Planetary Society din Pasadena (California, Statele Unite), fondata de celebrul astrofizician si scriitor Carl Sagan (mort in 1996), este in mare parte finantat de studiourile de productie americane Cosmos, create de vaduva acestuia. Fiecare dintre cele opt panze triunghiulare, foarte fine, din Mylar (circa 5 microni, o cincime din greutatea unui sac de gunoi din plastic) seamana cu petalele unei flori si, odata desfasurate, vor avea forma unei imense oglinzi in forma de disc, cu diametrul de 30 de metri.
Mylar este un material foarte rezistent care reflecta lumina. Fluxul de protoni, particulele elementare ce constituie lumina, cade pe suprafata panzelor si le impinge inainte. Chiar daca impingerea este usoara, ea este constanta si cumulativa in vidul spatial, unde nici o forta de frecare nu franeaza acea miscare. In 100 de zile, un astfel de vehicul spatial poate atinge 10.000 km pe ora. Dupa trei ani, viteza poate ajunge la 100.000 km pe ora, ceea ce ar permite drumul pana la Pluton, planeta cea mai indepartata din sistemul nostru solar, explica Planetary Society.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă