10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFeroviarii au cazut de acord in privinta grevei generale

Feroviarii au cazut de acord in privinta grevei generale

Ceferistii din cadrul Regionalei Craiova se pregatesc intens pentru greva generala. Potrivit unui comunicat al Uniunii Teritoriale a Sindicatelor Miscare-Comercial din cadrul Regionalei CFR Craiova, feroviarii vor declansa greva generala in data de 8 iunie, la ora 7.00. Zilnic, intre ora 7 dimineata si ora 3 dupa-amiaza, pana pe data de 15 iunie, ceferistii olteni vor intrerupe activitatea, asigurand in schimb doua treimi din activitate, desi legea impune doar o treime. Sindicalistii au spus ca asteapta un raspuns favorabil de la reprezentantii angajatorilor pana pe data de 7 iunie, la ora 24.00. Referitor la cele doua treimi din activitate pe care s-au obligat sa le respecte, liderul sindical Gheorghe Fratica a spus: “Chiar si in aceste conditii, cred ca dupa primele doua zile de greva transportul pe calea ferata va fi paralizat. De consecintele acestui fapt sunt responsabili guvernantii, care se fac in continuare ca nu aud doleantele noastre. Nu avem nici un semnal in acest moment din partea lor. In ceea ce ne priveste, revendicarile au ramas aceleasi. Dorim in continuare cele 20 de tichete de masa promise si marirea salariului cu 10,7%. Nu am cerut acesti bani de la bugetul de stat, ci din profiturile realizate de companiile CFR la care suntem angajati”.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă