E foarte adevarat ca romanii ortodocsi din Serbia nu au biserici in care sa slujeasca in limba romana. Problema principala este, insa mult mai complexa decat calificarea de “national-comunista” a Prea Fericitului Patriarh Pavle al Serbiei, care Ð mai deunazi Ð era nici mai mult, nici mai putin decat “un sfant care se opune barbariei NATO”. Subiectul infiintarii de biserici ortodoxe pe criterii etnice (si nu teritoriale), adica ceea ce un inalt ierarh ortodox numea “filetismul”, necesita o abordare speciala, fiind foarte delicat.
In ultimul secol, dupa dobandirea autocefaliei de catre fiecare Biserica “nationala” din Centrul si Estul Europei, divizarea Bisericii Ortodoxe a cunoscut un ritm foarte accelerat. Astfel ca, dupa doua milenii de istorie crestina, prezentul ne arata o fragmentare ce urmeaza granitele administrative si politice ale tarilor. Ulterior, au aparut “episcopiile etnice”. Astfel ca, cel putin in Occident si in SUA, putem avea in acelasi oras sau chiar cartier, la foarte mica distanta una de alta, biserici ortodoxe care sa faca parte din Patriarhia Ecumenica, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Moscovei sau cele rusesti din exil, sa tina de Sinodul romanesc sau cel sarb etc.
De exemplu, Patriarhia Romana are episcopii nu doar in tara, ci si in Basarabia, in tot Occidentul si in SUA. Mai mult chiar, in SUA exista doua Biserici Ortodoxe Romane, cu doua subordonari diferite. De multe ori, factorul politic a catalizat si incurajat aceasta fragmentare. Toata aceasta tesatura de Biserici Ortodoxe, cu subordonari si existente paralele, nu face decat sa relativizeze si sa scada importanta unui scaun episcopal si a unei comunitati crestine ortodoxe, indiferent de subiectul – foarte protestant – al limbii in care se desfasoara slujba. Evident ca exista totusi si nevoi pastorale in comunitati ortodoxe carora nu li se ingaduie acest lucru de catre Biserica existenta in acea zona, majoritara, probabil din intentii de deznationalizare. Dar punerea Ortodoxiei in slujba Nationalitatii nu este decat o urmare a “filetismului”. Apare concurenta interortodoxa, pe criterii national-etnice si lingvistice!
Chestiunea e foarte complicata, fiind deja inclusa in problemele ce se doresc a fi discutate la un viitor Sinod Panortodox. Insa, pana atunci, in lipsa iubirii si a intelegerii fratesti, clerul si credinciosii ortodocsi, aflati in disputa, nu vor face decat sa urmeze, cu sau fara stiinta, planul foarte bine dirijat de grupuri de interese mai presus de cele religioase sau politice!.
