10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIn amintirea savantului Stefan Odobleja un sat mehedintean ii va purta numele

In amintirea savantului Stefan Odobleja un sat mehedintean ii va purta numele

Dupa 103 ani de la nasterea celui nepretuit in timpul zbuciumatei sale vieti, pe care insa posteritatea l-a numit “Parintele ciberneticii generalizate”, Parlamentul a adoptat legea privind schimbarea numelui satului mehedintean Valea Izvorului – pana in anul 1968 se numea Valea Hotului – in Stefan Odobleja. Era si timpul pentru ca de marele savant trecut de aproape trei decenii in lumea umbrelor chiar si mehedintenii lui isi mai aduc aminte doar la vreun ceas aniversar. Cei mai multi nestiind insa cine a fost marele savant plecat din casa unor tarani nevoiasi si nestiutori de carte. Putini, prea putini intrezareau atunci ca in acea faptura zace un geniu, ca “omul acela scund, dar vanjos, cu debit verbal precipitat – dupa cum il caracterizeaza scriitorul Victor Rusu, un apropiat al sau – si tot soiul de ticuri in gestica (…) marcat de jeturi demolatoare de acuzatii la adresa intregii lumi…” este cel care a lasat omenirii geniala lucrare stiintifica “Psihologia consonantista” inca din anul 1938. Dar care in Romania, dupa atatea si atatea oprelisti, avea sa vada lumina tiparului abia in anul 1982. Sunt inca multe de facut pentru redescoperirea chipului geniului de la Valea Hotului, unde un incendiu intamplator sau provocat a mistuit si modesta casa in care s-a nascut, a copilarit si a creat o buna parte din monumentala sa opera.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă