10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialLideri PSD implicati in dosarul "Aurului dacic"

Lideri PSD implicati in dosarul “Aurului dacic”

Dosarul “aurul dacilor” are conexiuni puternice la varful PSD. In re-chizitoriul finalizat ieri de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia apare de mai multe ori numele fostului consilier prezidential, deputatul Dan Iosif, dar si al fostului deputat social-de-mocrat Gabriel Bivolaru. Potrivit anchetatorilor, din probele existente in dosar rezulta date si indicii temeinice privind savarsirea, de catre Iosif si Bivolaru, a infractiunii de tainuire si favorizare a infractorului. De altfel, in cazul acestora procurorii au dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor de catre autoritatile competente.

Seful retelei, Iulian Ceia, venea la Cotroceni ca acasa!

Dan Iosif a fost vizitat de trei ori la Palatul Cotroceni, de Iulian Ceia, considerat de anchetatori drept conducatorul retelei care a capatat caracteristicile specifice crimei organizate, intre lunile mai-iunie 2003. De asemenea, Ceia s-a folosit de parlamentar pentru a obtine, de la Ministerul Culturii, asigurarea pazei cu firma proprie (pe care urma sa o infiinteze) a rezervatiei arheologice din Muntii Orastiei.
Numele deputatului PSD mai apare si in contextul unei tranzactii de vanzare a unor bratari de aur, in decembrie 2003, in cadrul careia Iulian Ceia a oferit obiectele de patrimoniu unor colectionari din Bucuresti la sume cuprinse intre 120.000 si 800.000 de dolari.
Despre Gabriel Bivolaru se precizeaza ca a garantat plata unei bratari cu un autoturism Mercedes, care i-a fost predat drept garantie lui Iulian Ceia in vara anului 2002. Potrivit declaratiei unui martor, piesa respectiva a fost vanduta de Ceia lui Iancu Marian zis “Marian Elefantul”, care apoi i-a facut-o cadou unui important colectionar din Bucuresti.

Pana unde va ajunge caracatita coruptiei?

In urma cercetarilor, in dosar ar putea fi implicate si alte nume grele din PSD, cum ar fi presedintele executiv Adrian Nastase, senatorul Sergiu Nicolaescu si senatorul Ioan Talpes, ultimul demisionar din fostul partid de guvernamant. La inceputul lunii iunie 2005, un procuror din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia a emis o ordonanta prin care a solicitat Inspectoratului General al Politiei sa recupereze mai multe obiecte dacice de la liderii PSD mentionati anterior si sa le predea Muzeului National de Istorie.
Procurorii au dispus trimiterea in judecata la Tribunalul Hunedoara a unui grup de 13 persoane, inculpate pentru savarsirea infractiunilor de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, efectuarea de catre persoane neautorizate a unor detectii si sapaturi in siturile arheologice, furt calificat de obiecte de patrimoniu, cu consecinta pierderii lor pentru patrimoniul cultural national, lipsire de libertate in mod ilegal, violare de domiciliu si santaj.
Inculpatii trimisi in judecata sunt: Iulian Ceia – zis “Pionul”, Ciprian Hidisan, Ioan Nedelcu – poreclit “Chiru”, Marcel Adrian Nistor, Ioan Florin Nistor, Mugur Nedelcu, Mihai Zerkula, David Magda – zis “Gyusi”, Sorin Florin Popa, Ioan Petru Groza – poreclit “Baita”, Ioan Alberto Deak – zis “Alin Dracu”, Ioan Vasinca si Ileana Vasinca. Noua dintre cei 13 au fost arestati preventiv pentru mai bine de o luna.
Surprinzator, in conditiile probelor existente la dosar si a importantei cauzei, in 21 iunie 2005 Curtea de Apel Alba Iulia a dispus cercetarea tuturor inculpatilor in stare de libertate. In sarcina acestora s-a retinut ca in perioada 2000-2003, au initiat si constituit impreuna cu alte persoane, trei asociatii infractionale avand ca obiect efectuarea fara autorizatie de detectii si sapaturi in situl arheologic “Sarmizegetusa Regia” (judetul Hunedoara).
In perioada 2000-2002, gruparile constituite de inculpati au localizat si sustras, in mai multe randuri, din situl arheologic aflat in administrarea Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane Deva, 15 bratari din aur evaluate la valoarea de 1,5 milioane euro, care au fost valorificate pe piata neagra interna si internationala, in prezent fiind puse in urmarire generala, precum si 128 monede romane din argint, apreciate la valoarea de 40 milioane lei, care au fost recuperate cu ocazia unei surprinderi in flagrant si predate Muzeului National de Istorie a Romaniei. Dosarul are noua volume si peste 4.000 de pagini.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă