11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMita ascunsa in cosuri de gunoi

Mita ascunsa in cosuri de gunoi

Mai multi politisti de frontiera de la Vama Nadlac (judetul Arad) sunt anchetati de PNA, dupa ce in timpul unui control dispus de Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul General al Politiei de Frontiera s-au gasit asupra lor mari sume de bani in valuta, dar si in lei.

Milioane la gunoi si euro la ciorap

Primul care a cazut in plasa a fost un politist aflat in serviciu la unul dintre punctele de iesire spre Ungaria. In momentul in care i-a vazut pe membrii echipei de control el a aruncat 3,5 milioane de lei vechi la cosul de gunoi, iar 50 de euro a incercat sa-i ascunda in ciorap. Luat la intrebari, angajatul nu a putut justifica provenienta sumelor de bani.
In timp ce politistul de frontiera era anchetat in sediul punctului vamal, alta echipa din cadrul MAI a trecut la perchezitia unui autoturism despre care se stia ca apartine unui alt lucrator din cadrul PCTF Nadlac. In masina acestuia a fost descoperita suma de 2.410 euro a carei provenienta nu a putut fi justificata de angajat.
Anchetatorii au extins cercetarile in toata zona punctului vamal si au mai gasit bani ascunsi de politistii de frontiera si in alte locuri, dupa ce s-a dat alarma ca la Vama Nadlac se afla o echipa de control de la Bucuresti. Astfel, s-au mai gasit la pasarela unde sunt controlate autotrenurile de marfa care tranziteaza granita, dositi in diverse locuri, 828 euro, 5 dolari americani si 200.000 lei vechi.

La vama valuta “se poarta” la tomberon

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Arad, Robert Iudt, a declarat ca fata de aceste sume aflate asupra politistilor si prin diverse locuri din punctul vamal exista suspiciuni ca au fost primite de la diversi participanti la trafic cu scopul de a le inlesni acestora trecerea prin vama. “In acest caz au fost sesizati procurorii Parchetului National Anticoruptie Timis pentru a demara o ancheta. In momentul de fata s-a dispus anchetarea tuturor lucratorilor PCTF Nadlac care s-au aflat la serviciu inainte si dupa demararea controlului.
Acestia vor fi anchetati de procurorii PNA, iar politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Fiscale au ridicat urme papilare de pe bani. Conducerile IGPF si MAI au cerut sa se ia de urgenta masurile legale care se impun fata de lucratorii gasiti vinovati, si anume intocmirea dosarelor penale pentru infractiuni in serviciu si destituirea din functii pe timpul cercetarilor”, a adaugat Robert Iudth.

Evidente contabile false

De asemenea, lucratorii Serviciului de Investigare a Fraudelor Fiscale din cadrul IJP au descoperit la o casa de schimb valutar, deschisa in apropierea Vamii Nadlac, neinregistrate in evidentele contabile sumele de 1.947 euro si 34 milioane de lei vechi. Banii au fost gasiti aruncati la cosul de gunoi, iar angajatii casei de schimb nu au putut preciza cum au ajuns sumele respective in tomberon.
Cercetarile continua pentru stabilirea provenientei banilor gasiti, despre care se presupune ca ar fi ai politistilor de frontiera care au incercat sa scape de acestia pe durata controlului.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă