Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fifor: Am mandat de la premier să iniţiez un proces radical de luptă împotriva criminalităţii

Fifor: Am mandat de la premier să iniţiez un proces radical de luptă împotriva criminalităţii

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, precizează că are mandat din partea premierului să iniţieze „un proces radical de luptă împotriva criminalităţii şi de reformare a sistemului”.

Rl online 0 comentarii

„Am preluat interimatul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a solicitării Prim-ministrului Viorica Dăncilă. Vă asigur că vom continua toate cercetările necesare în cazul din Caracal, pentru identificarea adevărului şi pentru sancţionarea tuturor celor care nu au acţionat profesionist şi eficient în acest caz. Am mandat din partea Premierului să iniţiez un proces radical de luptă împotriva criminalităţii şi de reformare a sistemului”, a scris Fifor pe pagina sa de Facebook.

El precizează că, din respect pentru familiile victimelor şi pentru cetăţenii care urmăresc evoluţiile, se angajează să asigure o mai mare transparenţă în comunicarea periodică în acest caz.

„Vom pune la dispoziţie constant informaţiile oficiale care ies la iveală din demersurile pe care le facem. Onoare si Patrie!”, încheie Fifor.

Nicolae Moga a demisionat de la Ministerul de Interne la câteva zile de la numire. Vicepremierul Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne, după demisia lui Nicolae Moga. 

Comentarii

loading...