16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFinanţele organizează o nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale

Finanţele organizează o nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale

Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, informează Agerpres.

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor ce vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Înregistrarea extragerii Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată pe TVR1, începând cu ora 19:50. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Extragerea va avea două etape. În prima etapă va fi extrasă bila pentru determinarea zilei emiterii bonurilor câştigătoare, cu numere de la 1 la 31, iar în etapa a doua vor fi extrase trei bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Companiei Naţionale “Loteria Română” (CNLR) timp de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă