8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFirea anunţă construirea unei Săli Polivalente la Bucureşti cu o capacitate de...

Firea anunţă construirea unei Săli Polivalente la Bucureşti cu o capacitate de 20.000 de locuri

“Vom avea în sfârşit o Sală Polivalentă, o sală multifuncţională în Bucureşti, după epopeea pe care a trăit-o acest proiect. După cum ştiţi a fost o licitaţie acum câţiva ani, care a avut nenumărate contestaţii şi în final a trebuit să o luăm de la capăt, pentru că acel contract a fost anulat. Avem astăzi de dezbătut indicatorii tehnico economici rezultaţi din studiul de fezabilitate realizat de Compania Durabilă a Municipiului Bucureşti pentru realizarea unei săli multifuncţionale cu o capacitate de 20.000 de locuri, pe o suprafaţă desfăşurată de 60.000 de mp, care va fi dotată şi cu o parcare subterană de 380 de locuri. În afară de sala în sine vor mai fi şi 5 terenuri de sport”, a declarat, luni dimineaţă, Gabriela Firea.

Potrivit Gabrielei Firea, costul estimat este de 138 de milioane de euro. “Nu pot fi comparate costurile cu alte săli similare, pentru că e o capacitate nemaiîntâlnită până acum în România. Am solicitat tuturor federaţiilor sportive să ne transmită necesarul de dotări, astfel încât să fie omologată la standarde internaţionale pentru toate sporturile. Costul estimat 138 de milioane de euro, timp de execuţie, maximum trei ani”, a precizat edilul Capitalei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă