13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiForțele Navale Române strâng bani pentru a trimite bricul Mircea în jurul...

Forțele Navale Române strâng bani pentru a trimite bricul Mircea în jurul lumii

Nava-școală „Mircea“ a împlinit, la data de 17 mai 2019, opt decenii de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române, perioadă în care a înregistrat numeroase premiere pentru țara noastră, în timpul marșurilor de instrucție, în care a făcut escale în peste 120 de porturi din Europa, Asia Mică, nordul Africii și din America de Nord. Cu acest prilej, conducerea Forțelor Navale lansează proiectul unui marș al navei în jurul Pământului, în perioada martie 2021-ianuarie 2022, cu escale în porturi de pe toate continentele, pentru a prezenta întregului mapamond spiritul românesc și valorile culturale ale României, prin intermediul marinarilor militari români. Forțele Navale Române și Fundația „Gheorghe Balaban“ inițiază o campanie de strângere a fondurilor necesare pentru realizarea acestui deziderat, la fel cum, în anul 1938, printr-o colectă publică, s-a strâns o parte din banii necesari pentru construirea Navei-școală „Mircea“ la Șantierul Blohm&Woss din Germania. Persoanele fizice și juridice, care doresc să susțină acest proiect al Forțelor Navale Române, pot depune orice sumă de bani în contul RO 36 BACX 0000 0030 0615 8000 (LEI), al Fundației „Gheorghe Balaban“, deschis la UniCredit Bank.

O acțiune îndrăzneață

„În anul 2020, vom serba consfințirea a 100 de ani de la unire. Ne dorim ca, prin acest marș în jurul lumii, să arătăm respectul cuvenit acestei nave deosebite, bricului Mircea, spiritului lui Mircea și, de asemenea, Forțelor Navale ale României. Bricul Mircea, cu echipajul său, este cel mai important ambasador al Forțelor Navale Române, al Armatei României, și al României pe mările și oceanele lumii.“, spunea, pe 5 mai 2019, la bordul bricului Mircea, contraamiralul de flotilă Mihai Panait. Acesta a subliniat că vorbim despre o acțiune îndrăzneață și scumpă. „Ne dorim să avem lângă noi instituțiile publice, să avem sponsorii care sunt alături de Forțele Navale ale României și de Armata României. Printr-o colectă publică, să reușim să proiectăm această acțiune istorică“, a precizat contraamiralul. A mai spus că primii care vor subscrie acestei colecte publice sunt șeful Statului Major al Forțelor Navale Române, generalul Nicolae Ciucă, și comandantul Forțelor Navale Române, viceamiralul Alexandru Mârșă.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă