11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFost polițist, reținut pentru uciderea soției

Fost polițist, reținut pentru uciderea soției

Poliţiştii au stabilit acest lucru în urma efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate pe Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor asupra unui membru al familiei şi distrugere prin incendiere.

Soţul femeii a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Poliţişti de la Serviciul Omoruri, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au demarat luni cercetări pentru a se stabili cauzele în care s-a produs decesul femeii, care a fost găsită arsă.

“Secţia 11 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că într-un apartament din zona de competenţă este un incendiu în desfăşurare. La faţa locului s-au deplasat agenţi de siguranţă publică, care, împreună cu un echipaj SMURD, au reuşit să pătrundă în apartament. În interior au găsit două persoane, soţ şi soţie, de 67 şi, respectiv, 62 de ani, femeia fiind decedată. Întrucât soţul manifesta un comportament agresiv, a fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul persoanei”, informa luni DGPMB.

Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă