8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFOTO. Accident grav, la Călugăreni

FOTO. Accident grav, la Călugăreni

În accident au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autoutilitară în care erau şapte persoane.

”Echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au constatat faptul că în accidentul de la Călugăreni a fost implicat un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autoutilitară în care se aflau şapte persoane. Două persoane au fost încarcerate în autoutilitară, iar una în autoturism. Din păcate, un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani care se afla în autoutilitară a fost declarat decedat. Echipajele SAJ au preluat două victime, iar SMURD o victimă pe care le transportă la spitale din Capitală”, se arată într-un comunicat al ISU Giurgiu.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţii.

În zonă circulaţia este blocată pe ambele sensuri.

 

ORA 08:11 Giurgiu: Accident pe DN5, la Călugăreni; 7 persoane rănite; a fost activat planul roşu de intervenţii

 

Un accident s-a produs vineri dimineaţă în judeţul Giurgiu, pe DN 5, în localitatea Călugăreni, şapte persoane fiind implicate, dintre care trei sunt încarcerate.

Potrivit ISU Giurgiu, a fost activat planul roşu de intervenţii. Coliziunea s-a produs între un autoturism şi un autocamion (maşină de gunoi).

Centrul INFOTRAFIC anunţă că o persoană a decedat.

”În urmă cu puţin timp ISU Giurgiu a fost anunţat cu privire la faptul că pe DN 5 Giurgiu – Bucureşti, în localitatea Călugăreni, a avut loc un accident rutier în care sunt implicate două autovehicule şi au fost rănite şapte persoane dintre care trei încarcerate, motiv pentru care a fost activat planul roşu de intervenţii”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

 

La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare, autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi cinci ambulanţe SAJ.

De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul SMURD. AGERPRES/(AS – autor: Camelia Bigan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă