23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiFOTO. Declarația lui Iohannis, la vizita Papei

FOTO. Declarația lui Iohannis, la vizita Papei

“La finalul vizitei sale în România, Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat, la 9 mai 1999, un puternic mesaj de încredere în viitorul ţării noastre, în vocaţia sa europeană, în rolul civilizaţiei noastre de punte între Occident şi Orient. Astăzi, vă pot mărturisi că mesajul primit atunci a rodit, iar România şi-a regăsit destinul în familia Europei unite. În urmă cu mai puţin de o săptămână, acest destin european a fost reconfirmat cu forţă de românii din ţară şi de cei din străinătate. Diplomaţia pontificală continuă să reprezinte un factor pacificator şi de echilibru în abordarea problemelor de pe agenda globală. În faţa provocărilor contemporane, cetăţenii României privesc vizita Sanctităţii Voastre ca pe o nouă încurajare de a se împlini prin înfăptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptăţii şi la o lume a iubirii dintre oameni”, a afirmat Iohannis, la întâlnirea Papei Francisc cu autorităţile statului, societatea civilă şi corpul diplomatic, care are loc la Palatul Cotroceni.

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă