Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO Şoferul unui camion s-a spânzurat într-o parcare din Portul Constanţa

FOTO Şoferul unui camion s-a spânzurat într-o parcare din Portul Constanţa

Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Călăraşi a fost găsit spânzurat, marţi dimineaţa, de semiremorca unui camion, în parcarea interioară a porţii de acces numărul 7 a Portului Constanţa.

Rl online 0 comentarii

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, în noaptea de luni spre marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au oprit pentru controlul documentelor un camion cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se deplasa dinspre Portul Constanţa către Autostrada A4.

Deoarece exista suspiciunea că acesta se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost dus la Serviciul Rutier Constanţa, unde în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,81 mg/l de alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, bărbatului i-a fost reţinut permisul de conducere şi i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu are voie să mai conducă.

Ulterior, poliţiştii de frontieră aflaţi în Poarta de acces numărul 7 a Portului Constanţa, l-au găsit în stare de inconştienţă pe şoferul camionului, spânzurat de semiremorcă, şi au anunţat imediat Serviciul Unic de Urgenţă 112. 

Cadrele medicale deplasate la faţa locului au constatat decesul bărbatului.

Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, bărbatul era din judeţul Călăraşi.

Poliţiştii din cadrul SPTM continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Comentarii

loading...