11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiGabriel Leș, de Ziua Eroilor: ,,Armata României a fost şi va rămâne...

Gabriel Leș, de Ziua Eroilor: ,,Armata României a fost şi va rămâne o familie unită”

De asemenea, Gabriel Leş, care a participat la ceremonia depunerii de coroane cu flori de la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, şi-a arătat susţinerea pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii sau în timpul unor acţiuni militare, asigurându-i pe ei şi pe familiile acestora că Ministerul Apărării Naţionale le va rămâne aproape.

“În această zi importantă pentru creştinătate, Ziua Înălţării Domnului, în care, prin datina creştină prăznuim Ziua Eroilor, suntem cu gândul şi la militarii români care îşi servesc patria departe de ţară, în misiuni externe şi în teatrele de operaţii. Le mulţumim pentru misiunile îndeplinite cu profesionalism şi curaj, alături de aliaţi şi parteneri, în numele României, pentru pace şi libertate în lume. Suntem, de asemenea, aproape de militarii noştri care au fost răniţi în misiunile din teatrele de operaţii ori pe timpul acţiunilor militare din ţară şi îi asigur pe ei, pe familiile lor şi pe familiile eroilor căzuţi, că le vom rămâne aproape şi că vom fi alături de ei ori de câte ori vor avea nevoie. Niciun efort nu poate fi prea mare şi niciun obstacol nu poate fi de netrecut, pentru că Armata României a fost şi va rămâne o familie unită”, a afirmat Leş, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

El a subliniat că “iubirea de ţară se dovedeşte şi nu se declamă”, precizând că aceasta este lecţia învăţată “de la fiecare dintre eroii căzuţi sub faldurile drapelului de luptă tricolor”.

Ministrul Apărării a precizat că este o datorie pentru toţi români de a comemora eroii.

“Este o datorie de onoare pentru noi toţi de a ne comemora eroii, cinstind faptele lor de vitejie şi curaj şi manifestând permanent recunoştinţă şi respect deplin faţă de jertfa lor. Cinstirea memoriei eroilor căzuţi la datorie, a prizonierilor şi a victimelor conflagraţiilor care au încercat naţiunea română exprimă dorinţa noastră de a împlini idealurile nobile pentru care ei au luptat. Eroii neamului românesc şi-au dat viaţa pentru a lăsa urmaşilor, nouă, generaţiile de astăzi, şi celor care vor veni după noi o ţară liberă, independentă, o naţiune suverană şi mândră între cele ale lumii. Păstrăm cu pioşenie în rugăciunile noastre pe toţi eroii cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi în lupte de-a lungul istoriei în numele năzuinţelor de libertate ale poporului nostru, pentru dreptate şi adevăr, pentru apărarea şi reîntregirea patriei”, a adăugat Gabriel Leş, conform comunicatului citat.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă