20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Gabriel Vlase a depus astăzi jurământul la Cotroceni

VIDEO Gabriel Vlase a depus astăzi jurământul la Cotroceni

La ceremonie nu a fost prezent nici preşedintele Senatului, nici preşedintele Camerei Deputaţilor. În schimb, a fost prezent preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda. Gabriel Vlase şi-a înaintat joi demisia din Camera Deputaţilor şi inclusiv din funcţia de vicepreşedinte al acestui for legislativ. Plenul reunit al Parlamentului i-a acordat miercuri votul de încredere lui Gabriel Vlase, propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru preluare postului de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

Parlamentarii au votat pe buletine, astfel că au fost 340 de voturi “pentru” şi 31 de voturi “împotrivă”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Serviciul de Informaţii Externe se află de un an şi jumătate sub o “conducere neconstituţională”, deoarece şeful statului nu a considerat că este importantă acestă instituţie şi nu a numit o persoană pentru a prelua conducerea.

De asemenea, Dragnea a afirmat că i-a urat succes lui Gabriel Vlase înainte de votul de încredere pe care i l-a acordat Parlamentul şi speră ca pregătirea şi cunoştinţele acestuia să îl facă să conducă SIE. “SIE, de un an şi jumătate, se află sub o conducere neconstituţională, pentru că a lipsit directorul care trebuia să fie numit de Parlament din cauza faptului că preşedintele nu a considerat că este important acest serviciu, aceasta instituţie şi nu a considerat că este important să îşi exercite într-un termen normal, rezonabil atribuţiile constituţionale în ceea ce priveşte această numire. Până la urmă şi mai bine mai târziu decât niciodată”, a spus Liviu Dragnea.

El a afirmat că i-a urat succes lui Gabriel Vlase şi speră ca pregătirea şi cunoştinţele sale să-l ajute să conducă Serviciul. “(…)Eu i-am urat succes. Sper ca cunoştinţele pe care le are, pregătirea pe care o are şi buna-credinţă pe care sper să o aibă să îl facă să conducă serviciul cu echipa de acolo, din SIE, lucrători profesionişti, majoritatea dintre ei neştiuţi, care îşi riscă vieţile şi fac multe lucruri pentru România. Să facă ca această instituţie să aducă un avantaj serios, avantaje pentru România atât din punct de vedere strategic, cât şi din punct de veder economic. Atât legat de numirea la SIE, care închide o perioadă de instabilitate pentru instituţie. (…)”, a conchis liderul social-democraţilor. 

La ceremonie nu a fost prezent nici preşedintele Senatului, nici preşedintele Camerei Deputaţilor. În schimb, a fost prezent preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda.

 Gabriel Vlase şi-a înaintat joi demisia din Camera Deputaţilor şi inclusiv din funcţia de vicepreşedinte al acestui for legislativ.

Plenul reunit al Parlamentului i-a acordat miercuri votul de încredere lui Gabriel Vlase, propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru preluare postului de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Parlamentarii au votat pe buletine, astfel că au fost 340 de voturi “pentru” şi 31 de voturi “împotrivă”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Serviciul de Informaţii Externe se află de un an şi jumătate sub o “conducere neconstituţională”, deoarece şeful statului nu a considerat că este importantă acestă instituţie şi nu a numit o persoană pentru a prelua conducerea. De asemenea, Dragnea a afirmat că i-a urat succes lui Gabriel Vlase înainte de votul de încredere pe care i l-a acordat Parlamentul şi speră ca pregătirea şi cunoştinţele acestuia să îl facă să conducă SIE.

“SIE, de un an şi jumătate, se află sub o conducere neconstituţională, pentru că a lipsit directorul care trebuia să fie numit de Parlament din cauza faptului că preşedintele nu a considerat că este important acest serviciu, aceasta instituţie şi nu a considerat că este important să îşi exercite într-un termen normal, rezonabil atribuţiile constituţionale în ceea ce priveşte această numire. Până la urmă şi mai bine mai târziu decât niciodată”, a spus Liviu Dragnea.

El a afirmat că i-a urat succes lui Gabriel Vlase şi speră ca pregătirea şi cunoştinţele sale să-l ajute să conducă Serviciul.

“(…)Eu i-am urat succes. Sper ca cunoştinţele pe care le are, pregătirea pe care o are şi buna-credinţă pe care sper să o aibă să îl facă să conducă serviciul cu echipa de acolo, din SIE, lucrători profesionişti, majoritatea dintre ei neştiuţi, care îşi riscă vieţile şi fac multe lucruri pentru România. Să facă ca această instituţie să aducă un avantaj serios, avantaje pentru România atât din punct de vedere strategic, cât şi din punct de veder economic. Atât legat de numirea la SIE, care închide o perioadă de instabilitate pentru instituţie. (…)”, a conchis liderul social-democraţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis în 14 iunie o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase. 

Iohannis a explicat ulterior că a ajuns la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE după o analiză atentă şi ţinând cont de experienţa şi pregătirea acestuia. Preşedintele a precizat că a fost propunerea sa şi că Vlase a acceptat nominalizarea: ”A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă”.

Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă