10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGalați - Apel la 112: "Criminalilor, dați-mi drumul!"

Galați – Apel la 112: “Criminalilor, dați-mi drumul!”

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, după efectuarea apelului, pe 9 iulie, în jurul orei 17.00, s-a încercat de mai multe ori contactarea apelantului, dar rezultatul a fost negativ, întrucât telefonul fusese închis.

Mai multe patrule de poliţie au fost dirijate în zona în care STS a localizat apelul, poliţiştii efectuând verificări la societăţile comerciale şi imobilele din zonă.

Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

În urma activităţilor investigative, şi având sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, poliţiştii au identificat împrejurările în care a fost efectuat apelul şi persoana in cauză.

Este vorba despre un bărbat, de 27 de ani, din comuna Şendreni, din verificări rezultând că în cursul aceleiaşi zile, întrucât manifesta o stare de agitaţie psihomotorie, acesta fusese preluat de pe stradă, de un echipaj al Ambulanţei, şi condus la Spitalul de Psihiatrie, apelul telefonic fiind efectuat în aceste împrejurări.

Poliţiştii continuă cercetările pentru soluţionarea cauzei.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă