15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGinecologul șpăgar de la Spitalul Judeţean Târgovişte, arestat la domiciliu

Ginecologul șpăgar de la Spitalul Judeţean Târgovişte, arestat la domiciliu

Medicul, pensionar cu contract de prestări servicii la Spitalul Judeţean Târgovişte, a fost denunţat de către o pacientă şi soţul acesteia, iar flagrantul a fost organizat miercuri.

“În temeiul dispoziţiilor art.227 din Codul de procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 38/P/2020 (…); ia faţă de inculpatul Popescu Gheorghe măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile (…) până la data de 13.03.2020 inclusiv”, se arată în decizia luată de Tribunalul Dâmboviţa.

De asemenea, instanţa a decis ca inculpatul pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori a organului judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat şi să nu comunice cu denunţătorii.

Familia pacientei a fost cea care a reclamat faptul că doctorul a cerut bani pentru a face cezariana. Surse din anchetă susţin că doctorul a cerut iniţial 1.750 de lei şi a fost prins primind 1.400 de lei.

Procurorii cercetează în continuare faptele, iar în cauză este deschis un dosar penal pentru luare de mită.

Cele mai citite

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă