13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGodină: "Fix unul cu numere fără cifre ne încurcă acum"

Godină: “Fix unul cu numere fără cifre ne încurcă acum”

Poliţistul Marian Godină afirmă, într-o postare, că pagina de Facebook a Poliţiei Române “a ajuns să aibă recenzii de 1.6 din 5”.

“Colegii de la Bucureşti au gestionat foarte prost situaţia şi continuă să se afunde, în loc să reacţioneze cu calm şi cât mai inteligent. Poate n-ar fi rău să întrebe dacă nu ştiu. Trist e că, citind review-urile de o stea, am văzut că foarte multe sunt scrise până şi de poliţişti”, scrie Godină pe Facebook.

El susţine că l-a “iritat rău” să vadă un review lăsat de unul dintre purtătorii de cuvânt ai Brigăzii Poliţiei Rutiere.

“Cumva, nu-mi explic cum, s-a “gândit” el să le pună la punct pe cele peste 20000 de persoane care au acordat o stea, explicându-le el că dacă nu le convine poliţia, atunci când vor avea probleme, să se ducă la popi, rude etc. O să-i explic acestui “coleg” că inteligentul mesaj al lui afectează mii de poliţişti care îşi fac treaba şi care nu au nicio vină pentru gafele altora”, afirmă Godină.

El adaugă că peste 20.000 de oameni “sunt revoltaţi, pe bună dreptate, că banii lor au fost folosiţi pentru ca vreunul dintre şefi să îşi stoarcă mintea, să trimită adrese pe la Interpol şi alte structuri, pe la toate inspectoratele din ţară, doar, doar o găsi o chichiţă pentru a rezolva un caz complex şi a se gudura apoi pe lângă vreun şef mai mare că a soluţionat el speţa”.

“Cazul complex era despre un nene care a vrut să facă pe interesantul şi şi-a înmatriculat LEGAL o maşină cu nişte numere care să atragă atenţia. Azi o poză, mâine două, azi într-un oraş, mâine într-altul, până pleca din ţară şi lumea îl uita în câteva zile, autostrăzile din România nu se dărâmau, asfaltul nu se întorcea invers, Carpaţii rămâneau la locul lor, Poliţia rămânea cu 4.5 stele şi cu o imagine relativ bună. Dar nuuu!!! Hai să facem din rahat bici şi să transformăm omul în erou naţional, iar ce transmitea el altcuiva să luăm noi până nu o mai putem duce. Avem morţi pe şosele, trafic sugrumat, dar cumva, ne încurcă unul care merge cu numere fără cifre şi viaţa în România nu mai poate continua cu ăla pe străzi”, afirmă poliţistul.

În finalul postării, el menţionează: “Mi-ar plăcea ca acestui coleg care a postat această aberatie, luna viitoare când bagă cardul în bncomat să-i apară pe ecran: aici nu “e” bani, mergi la o mătuşă, la o casă de binefacere, la un popă, o rudă înstărită sau la cine vrei tu, românii nu mai plătesc taxe pentru slugi”.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă