Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Guvernul a solicitat preşedintelui convocarea CSAT

Guvernul a solicitat preşedintelui convocarea CSAT

Guvernul a trimis, marţi seară, preşedintelui României convocarea în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naționale.

Iulian Budușan 0 comentarii

"Guvernul României a trimis, seara trecută, preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cuprinse în proiectul primei rectificări a bugetului de stat pe anul 2018", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Executivul a făcut acest demers în temeiul art. 6 (alin 2) din Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT.

"Solicitarea de convocare a CSAT, în regim de urgenţă, are în vedere necesitatea adoptării primei rectificări bugetare din acest an pentru asigurarea resurselor necesare plăţii cheltuielilor obligatorii ale bugetului general consolidat, respectiv drepturi de natură salarială, cheltuieli cu asistenţa socială, echilibrarea bugetelor locale, cheltuieli pentru plata contribuţiei României la Uniunea Europeană, precum şi finanţarea activităţilor de combatere a pestei porcine africane", se explică în comunicatul citat.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat marţi că o scrisoare prin care se convoacă şedinţa CSAT şi care e semnată de o treime din membri a ajuns deja la Cotroceni, urmând ca această şedinţă să aibă ca temă rectificarea bugetară.

"Iohannis nu lasă nimic fără să blocheze. Acum blochează rectificarea bugetară? De ce? Pentru ca unii să cheltuie în continuarea banii pe care nu i-a cheltuit. Deja la ora la care vorbim scrisoarea a ajuns la Cotroceni. Adică există o treime din membri pentru a convoca CSAT. Eu nu cred că mai trebuie să fie această procedură. Rectificarea avizată de CSAT. Deciziile ministerelor. Totul trebuie să treacă prin CSAT. Nu se mai poate continua aşa. O serie de miniştri au semnat pentru convocarea CSAT. Practic au convocat CSAT", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD a afirmat că aşteaptă cât mai curând raportul din partea ministrului de Finanţe cu privire la bugetul preşedinţiei.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, marţi, că secretariatul CSAT a a întreprins demersurile necesare pentru a obţine acordul individual al membrilor Consiliului pentru a putea ulterior emite o hotărâre în legătură cu propunerile de rectificare a bugetului instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii, precum Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, SRI, SIE, Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Comentarii

loading...