18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiGuvernul francez cere Renault să-l înlocuiască pe Carlos Ghosn

Guvernul francez cere Renault să-l înlocuiască pe Carlos Ghosn

Guvernul francez este principalul acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.

“Trebuie să trecem într-o nouă etapă”, a declarat Bruno Le Maire la televiziunea franceză, adăugând că vrea ca firma să aibă “o guvernanţă nouă, sustenabilă”.

Solicitarea sa reprezintă o modificare semnificativă faţă de precedenta poziţie a Guvernului francez, care şi-a arătat până acum sprijinul faţă de Ghosn, apreciind că acesta trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

Dar Bruno Le Maire a exclus revizuirea structurii alianţei, după informaţiile apărute recent în presă pe acest subiect.

Nissan şi Mitsubishi l-au înlocuit pe Ghosn din funcţia de preşedinte, dar Renault l-a păstrat şi a transferat temporar îndatoririle acestuia directorului operaţional Thierry Bolloré.

Conform informaţiilor din presă, printre potenţialii candidaţi la conducerea Renault s-ar afla şi directorul general al Michelin, Jean-Dominique Senard, şi un director al Toyota, Didier Leroy.

Le Maire a afirmat că Executivul francez va face declaraţii după ce Renault va prezenta candidaţii propuşi pentru înlocuirea lui Carlos Ghosn.

Conform surselor, reuniunea Consiliului de Administraţie al Renault ar urma să aibă loc în 20 ianuarie.

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 – 2015.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă