13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiHans Klemm și Anca Jurma s-au întâlnit la sediul DNA, la cererea...

Hans Klemm și Anca Jurma s-au întâlnit la sediul DNA, la cererea ambasadei SUA

DNA susţine că un post de televiziune a prezentat “în mod tendenţios” faptul că Anca Jurma s-ar fi deplasat la Ambasada SUA.

„În referire la faptul că, în spaţiul public, pe parcursul mai multor zile, au fost prezentate o serie de informaţii eronate referitoare la întâlnirea avută în data de 17 iulie 2018 de procurorul-şef al DNA, Anca Jurma, cu ambasadorul Hans Klemm şi ataşatul FBI David Varner, Biroul de Informare şi Relaţii Publice face următoarele precizări: Întâlnirea a avut loc, la iniţiativa Ambasadei SUA, la sediul DNA, în scopul prezentării lui David Varner, noul ataşat FBI la Bucureşti (ca urmare a încetării mandatului predecesorului său), ataşat care îşi desfăşoară activitatea în cadrul ambasadei”, explică DNA, citat de Agerpres.

Potrivit comunicatului, cooperarea DNA cu instituţii similare din alte state şi cu misiunile diplomatice se înscrie în competenţele prevăzute de lege şi de Regulamentul de Ordine Interioară în realizarea atribuţiilor direcţiei în materia asistenţei judiciare internaţionale.

DNA menţionează că, în ceea ce priveşte cooperarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu FBI, direcţia este expres menţionată în Protocolul semnat la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, ratificat prin Legea nr. 112/15.05.2008.

„Având în vedere că, în data de 17 iulie 2018, un post de televiziune a prezentat în mod tendenţios, în cursul unei emisiuni, faptul că procurorul-şef al DNA, Anca Jurma, s-ar fi deplasat la Ambasada SUA, inducând telespectatorilor ideea că aceasta a fost ‘chemată’ la sediul ambasadei, am solicitat un drept la replică, în termenul şi în condiţiile prevăzute de normele în vigoare. Ştirea respectivă, preluată ulterior şi de alte publicaţii, este una falsă, iar înainte de difuzarea ei, reprezentanţii postului nu au făcut nici măcar o minimă verificare pentru a putea publica o informaţie corectă şi imparţială”, a precizat Departamentul Național Anticorupție.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă