14.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiHARTĂ. Cod galben de ploi torențiale, pentru mai multe județe și Capitală

HARTĂ. Cod galben de ploi torențiale, pentru mai multe județe și Capitală

Astfel, în intervalul 9 octombrie, ora 3:00 – 10 octombrie, ora 3:00, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 litri/mp şi izolat 40 – 50 litri/mp.

Judeţele atenţionate sunt Bacău, Vrancea, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Dâmboviţa, Argeş şi Giurgiu.

Pentru Bucureşti, specialiştii ANM estimează o vreme închisă cu ploi şi descărcări electrice, în intervalul 9 octombrie, ora 11:00 – 10 octombrie, ora 3:00. Totodată, vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45 – 50 km/h, apoi va slăbi în intensitate.

Temperatura maximă prognozată va fi de 21 – 22 de grade, în timp ce minima nu va depăşi de 13 – 15 grade Celsius.

Cele mai citite

Iohannis merge la zona demilitarizată dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează o vizită în Coreea de Sud, iar în prima zi a vizitei va ajunge și la zona demilitarizată aflată...

Sârbii din Kosovo participă la un referendum pentru revocarea primarilor albanezi

Etnicii sârbi din provincia Kosovo sunt chemați la un referendum în care să se pronunțe asupra revocării primarilor albanezi din mai multe localități ale...

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...
Ultima oră
Pe aceeași temă