16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiHoț din Cluj-Napoca, reținut de polițiști

Hoț din Cluj-Napoca, reținut de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști după ce au constatat că a intrat într-o casă din municipiu pentru a fura. Acesta este anchetat pentru furt calificat.

„În fapt, luni, în jurul orei 13.40, în timp ce efectuau activități de verificare a caselor de amanet din cartierul Mărăști, polițiștii au observat un bărbat care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care s-a procedat la interceptarea și legitimarea acestuia.

Cu ocazia controlului corporal și al bagajelor, într-o geantă sport pe care acesta o avea asupra sa, a fost identificat un laptop despre care, inițial, bărbatul nu a putut oferi detalii referitoare la proveniență,  ulterior acesta recunoscând faptul că a fost sustras dintr-o locuință din municipiu.

Din verificările efectuate, a fost identificată locuința în cauză, stabilindu-se faptul că bărbatul ar fi forțat un geam al imobilului și ar fi pătruns în interiorul acestuia, de unde ar fi sustras laptopul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă